Când este eficientă rugăciunea?
Rugăciunea noastră este eficientă dacă este potrivită cu voia lui Dumnezeu.
Rugăciunea este un lucru foarte bun atunci când se face cu gând curat, adică atunci când Îi mulțumim lui Dumnezeu nu numai pentru că ne dă, dar și pentru că nu ne dă ceea ce Îi cerem, pentru că și binele și răul sunt pentru folosul nostru.
Așadar, chiar și atunci când nu primim, primim prin faptul că n-am primit ceea ce nu este bine pentru noi. Există cazuri în care neîmplinirea unei cereri este mai folositoare. Și atunci, ceea ce socotim că este un eșec e de fapt o izbândă.
Rugăciunea noastră este eficientă dacă:
– suntem vrednici să primim ceea ce cerem;
– cererea noastră este potrivită cu voia lui Dumnezeu;
– ne rugăm neîncetat;
– alergăm mereu la Dumnezeu;
– cerem ceea ce este de folos pentru noi.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, pp.186-187)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro