Răspunsul la întrebarea din titlu pare simplu, accesibil tuturor: oficial, în 7 februarie 2005 a ieșit de sub tipar prima ediție. Însă, așa cum un copil apare pe lume nu când părăsește pântecele mamei, ci încă de la concepție, la fel și despre această publicație unică în lumea ortodoxă se poate spune că are o geneză pe care nu o poate cuprinde acea bandă de date a primului exemplar imprimat. Iar dacă extindem discuția la contextul și persoanele care au contribuit la lansarea și creșterea primului cotidian creștin din România, devine și mai provocatoare încercarea de a-i descifra „certificatul de naștere”.

Să luăm ca punct de pornire momentul în care regretatului jurnalist Florin Zamfirescu, unul dintre cei mai străluciți „făcători de gazete”, i-a venit ideea de a propune Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în numele laicatului ortodox, lansarea unui cotidian cu perspectivă creș­tină? Sau răspunsul prompt al Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, actualul Părinte Patriarh Daniel, care a binecuvântat și a sprijinit această lucrare? Categoric, da, amândouă momentele sunt semnificative. Dar și înainte, și după această decizie importantă din istoria presei, putem (și avem datoria morală de a) identifica și numi pe cei care au contribuit, direct sau indirect, la ceea ce a fost și a rămas, până acum, „singurul cotidian ortodox din lume”. Nu putem aborda exhaustiv subiectul, însă putem măcar enumera câteva persoane și conjuncturi, la nivel simbolic și în duh de recunoștință.

Cu siguranță, nu este o întâmplare că la Iași a debutat acest proiect jurnalistic. Capitala Moldovei e recunoscută pentru școala sa de presă, ca și pentru faptul că mulți ziariști de aici au fost și sunt deschiși către viața Bisericii, unii chiar fiind „mădulare vii” ale Trupului lui Hristos. Mitropolia, pe de altă parte, a făcut pionierat în domeniul presei bisericești, dovada cea mai elocventă fiind și lansarea aici, la 17 aprilie 1998, a primului post de radio ortodox din țară. Ca atare, erau îndeplinite toate condi­țiile pentru ca entuziasmul unei echipe redacționale ce edita, pe atunci, cotidianul „Lumea ieșea­nului”, să găsească suportul fratern și deschiderea colegială a unui grup de preoți și teologi pentru o lucrare unică și de real folos publicului larg.

În memoria mea afectivă, evo­luția acestei publicații reprezintă un parcurs liniar ce unește mai multe puncte distanțate cronologic, fără de care nu putem contura chipul Ziarului Lumina. Îmi amintesc de ziua în care, aflați în stăreția Mănăstirii Golia din Iași, la început de februarie 2005, primeam telefonic nu doar binecuvântarea de a imprima primul număr, ci și titlul de Lumina de la Mitropolitul Moldovei și Bucovinei de atunci, actualul Părinte Patriarh Daniel. Eram împreună, cum am fost mai mereu în acele vremuri, cu Florin Zamfirescu și cu părintele arhimandrit Vitalie Danciu, cel care a purtat pe umeri, în anii de început, mai ales responsabilitatea asigurării suportului financiar al noii publi­cații. Dragă mi-e și truda din redac­ția găzduită, pe atunci, de o casă a Bisericii Talpalari din Iași, pentru a găsi cea mai potrivită structură a „ediției a șaptea” a ziarului, Lumina de Duminică, lansată la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din octombrie 2005. Nu pot să nu-mi amintesc și de zbaterea pentru fondarea Tipografiei Albina, Iașiul fiind prima eparhie care achiziționa, după un plan gândit de același Florin Zamfirescu, o rotativă de ziare, în special pentru Lumina, dar și pentru alte publi­cații.

Între multele amintiri care s-au mai estompat între timp, cea mai vie îmi va rămâne, totuși, dimi­neața zilei de 7 februarie 2005 când, după o noapte de mers cu mașina de la Iași la București, am ajuns împreună cu același părinte Vitalie la Catedrala Patriarhală din Bucu­rești, purtând un teanc din prima ediție a Ziarului Lumina. Bucuria cu care a fost primit acest prim număr atât de către Părintele Patriarh Teoctist, cât și de către mulți sinodali a fost ca o confirmare în plus că eram pe drumul cel bun.

Aproape trei ani mai târziu se înființa, integrând și Publicațiile „Lumina”, Centrul de Presă BASILICA, în 27 octombrie 2007. A fost, practic, prima decizie majoră a noului Patriarh, Preafericitul Părinte Daniel. Jertfa unei echipe inimoase care s-a constituit și a crescut atât de frumos la București (și cu ajutorul „ieșenilor” diac. Nicolae Hulpoi și Cosmin Olinici) a făcut posibilă extinderea la nivel național a ziarului. Fapt consfințit apoi prin decizie a Sfântului Sinod și consemnat în noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române. Chiar dacă eu nu am rămas parte a redacției de la București, am avut bucuria să fiu, totuși, legat de această echipă vreme de peste zece ani, alături de Lucian Apopei și de ceilalți colegi de la Iași, ca editor al ediției regionale de Moldova a ziarului.

Părtaș la fărâme din istoria cuprinsă între anii 2005 și 2019, în care au fost și sacrificii sau situații greu de gestionat, dar care nu au umbrit niciodată bucuria de a purta în lume cuvânt ziditor, nu pot decât să Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a rânduit să fiu și eu parte din povestea Luminii. După cum Îi mulțu­mesc pentru fiecare ediție a ziarului, rod al muncii unei echipe profesioniste și devotate, sub coordonarea celui care a contribuit și la chemarea și formarea mea ca slujitor al Bisericii, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.

Aș risca un răspuns final la între­barea din titlu, spunând că Ziarul Lumina se naște, de fapt, cu fiecare ediție și, fără a pieri în uitare, renaș­te la următoarea. Data de 17 februarie 2022 va consemna nu atât 5.000 de ediții neîntrerupte ale acestei publicații - printre puținele care se mai tipăresc și distribuie în întreaga țară -, cât 5.000 de nașteri. Ce nu vom putea cuantifica vreodată va fi mulțimea celor care, hrănindu-se, de 17 ani, din lumina cuvântului ziditor, au renăscut ori și-au adâncit viețuirea în Hristos Domnul. Imprimându-se astfel, adânc, în rotativa veșniciei.

Sursa: Ziarul Lumina