Crăciunul este subiect de film încă de la începuturile cinematografiei. Când spun Crăciun, am în vedere sărbătoarea în aspectele sale laice. De altfel, cea mai veche peliculă este una numită „Santa Claus”, realizată în 1898. Desigur, de-a lungul timpului au existat și preocupări (extrem de firave!) pentru o ilustrare a dimensiunii religioase a sărbătorii. Însă, în jurul a ceea ce este numit „spiritul Crăciunului”, avem o serie impresionantă de titluri. Toate reunite sub eticheta „filme de Crăciun”.

Pe cât sunt de multe producțiile cinematografice dedicate „magiei sărbătorilor”, pe atât sunt ele de slăbuțe din punct de vedere artistic. La noi, se difuzează mai ales de canalul Diva TV. Se poate ușor sesiza un șablon al scenariilor. De obicei, este vorba despre personaje afectate de evenimente din trecut sau care sunt cu totul absorbite de o carieră profesională (angajate, mai ales, în cadrul unor companii mari, dintr-o metropolă). Ele (re)învață bucuria de a trăi în comunități mici, care pun familia pe primul loc. Dragostea și bucuria de a fi biruiesc în inima lor, într-un final. De altfel, nici un film de Crăciun nu are un sfârșit trist. Toate „se termină cu bine”.

Merită să vedem astfel de filme? Depinde. Răspunsul e da, pentru cei ce țin neapărat să vizioneze un film în această perioadă. E ușor de constatat că, pe măsură ce trec anii, sunt realizate tot mai puține filme pe care le poate viziona un creștin. Filmele de Crăciun, chiar dacă sunt siropoase și previzibile, măcar promovează valori precum familia, grija pentru aproapele, simplitatea, onestitatea, bucuria. Foarte important e faptul că în ele nu a pătruns atât de mult corectitudinea politică, precum în celelalte producții cinematografice contemporane. Spre exemplu, în pofida presiunilor care se fac și asupra producătorilor acestui gen de filme, nu găsim în ele „personaje LGBT” decât în mod cu totul și cu totul excepțional. De regulă, sunt narațiuni despre relații de iubire care se înfiripează între un bărbat și o femeie. Încât, pentru această a șaptea artă, filmele de Crăciun constituie cam ultima redută ce mai rezistă în fața duhului acestei lumi globalizante, alienante, dezumanizante.

Se spune că cel mai cunoscut film de Crăciun al tuturor timpurilor este cel realizat în 1946 de către regizorul Frank Capra (un sicilian emigrat în SUA), „It's a Wonderful Life”. Într-adevăr, „Viața e minunată” este un film de neratat pentru un cinefil. Este povestea unui om (George Bailey) care întreaga sa viață s-a dăruit celorlalți. Urmare a unei situații de care nu se face vinovat, dar pe care și-o asumă, ajunge în punctul de a lua foarte în serios gândul sinuciderii. Pentru a-l ajuta să conștientizeze valoarea vieții sale, Dumnezeu îi trimite un înger mai nonconformist, pe nume Clarence.

Și, dacă tot am făcut această recomandare celor pasionați de film, vă îndemn să vizionați și „perechea” sa, o altă peliculă realizată tot de Frank Capra. Este vorba despre „You Can't Take It with You” (1938), un film al cărui titlul l-aș traduce prin „Nu poți lua nimic cu tine”. Subiectul nu are nici o legătură cu Crăciunul, dar este o pledoarie pentru a trăi autentic, pentru a cultiva darurile lui Dumnezeu, neîngrijindu-ne de ziua de mâine, ci încredințându-ne cu totul Celui ce „poartă de grijă de crinii câmpului” ‒ ca să citez pe unul dintre personajele principale, Martin Vanderhof.

Și acest film, și pandantul său ‒ „Viața e minunată” ‒ sunt pledoarii pentru comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii, accentuând în chip deosebit importanța familiei și a prietenilor. Ele pot fi ca un balsam peste rănile provocate de un an, 2020, care ne-a răscolit, tulburat, îngrijorat pe toți. Desigur, adevăratul „medicament” nu poate fi decât Însuși Dumnezeu. Operele de artă (cele de o anumită valoare, desigur) au însă și ele virtuți terapeutice, constituind prilej de reflecție sau clipă de mângâiere pentru cei ce au nevoie să se întărească în credință, în nădejde și în dragoste.