Care este răsplata oamenilor milostivi?
Acolo se va vedea ce am făcut fiecare, cât timp am petrecut în biserică, cât timp am petrecut în metanie, în genunchi, în rugăciune, cât timp am acordat bolnavului, amărâtului.
Judecata lui Hristos este o încununare a eforturilor noastre. Acolo se va vedea ce am făcut fiecare, cât timp am petrecut în biserică, cât timp am petrecut în metanie, în genunchi, în rugăciune, cât timp am acordat bolnavului, amărâtului. Toate acestea se vor vădi atunci.
Și va fi o încununare pentru cel care a săvârșit cele bune. Din nefericire, atunci se vor arăta și faptele cele rele săvârșite de noi, dar numai acelea nespovedite, numai acelea rămase fără canon făcut. În rest, toate sunt șterse.
Se vor deschide atunci cărțile: cartea sfântă a Evangheliei, unde ne arată ce trebuia să facem, dar și cartea conștiinței, iar conștiința ne amintește ceea ce n-am făcut. Atunci vor veni îngerii cu catastifele lor, unde sunt scrise toate faptele noastre bune.
(Preotul Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 108)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro