Nu se poate să fie toţi călugări şi nu se poate să fie toţi căsătoriţi. După cum e de la Dumnezeu.

Te rogi şi ceri ajutorul lui Dumnezeu: „Doamne, ce să fac? Pot rezista în viaţa monahală – că şi aici sunt duhuri rele, multe, sălbatice şi te tulbură îngrozitor – sau să mă căsătoresc, să fiu un bun creştin şi copiii pe care mi i-ai binecuvântat Tu să-i cresc în frica lui Dumnezeu?”.          

Şi una-i bună şi alta-i bună, numai să fii corect. Nu să faci aşa, dacă eşti creştin şi te-ai căsătorit, de-acuma să te gândeşti şi la alte femei sau la alte prăpăstenii, că ne luptă ispititorul, vrăjmaşul.

Atunci e greu. Dar dacă eşti un bun creştin, un bun gospodar, un bun tată de copii, asta e un lucru creştinesc, bisericesc, cu care, dacă ai copii buni, poţi să zici, când te vei prezenta înaintea lui Dumnezeu, cuvântul acela din Scriptură: „Iată Doamne, eu şi pruncii care mi i-ai dat Tu”.

Dar trebuie osteneală, mai cu seamă că în timpurile noastre nu e lucru uşor ca să-ţi creşti copiii în frica lui Dumnezeu, să cunoască şi ei că e deosebire între a fi creştin şi a fi de alte credinţe.

(Starețul Dionisie — Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 28-29)