Voind să afle despre cugetările înalte şi stările de har pe care le avea Stareţul Efrem Katunakiotul, un tânăr aflat în vizită a întrebat:

– Părinte, cum să ne mântuim?

– Prin Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, a răspuns Stareţul. Iar toate celelalte vor veni de la sine.

Tânărul a fost surprins de simplitatea răspunsului.

Apoi tânărul i-a mărturisit între patru ochi Stareţului că vrea să se facă monah, dar nu ştie ce să aleagă: viaţa de obşte sau pustia. Entuziasmat de chipul luminos al Stareţului şi de faptele lui de evlavie, despre care auzise mai dinainte, ar fi vrut să-l întrebe dacă pe viitor îl va putea primi lângă el. Voia să afle cam ce gândeşte Stareţul, căci auzise că el nu primea ucenici. Tânărul era însă puţin influenţat de unii care spuneau: „Mai întâi în viaţa de obşte şi apoi, după ce te-ai copt, în pustie”.

Atunci Stareţul i-a spus răspicat:

– Ascultă, fiul meu. Pe care sfânt îl ai la evlavie?

– Pe Sfântul Nectarie.

– Ei, atunci să te rogi, spunând: „Sfinte al lui Dumnezeu, eu nu ştiu care dintre acestea două îmi va fi de folos. Luminează-mă să urmez calea cea dreaptă, căci Tu ca sfânt o cunoşti”.

– Dar cum voi înţelege care este voia lui Dumnezeu și a sfântului?

– Vei simţi unde te odihneşti mai mult sufleteşte. Acolo să mergi!

– Dar dacă şi aşa greşesc?

– Sfântul la care te rogi te va îmbrânci puţin să mergi acolo unde trebuie.

Tânărul a rămas uimit. Credea că voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa lui personală trebuia să i-o descopere o persoană. Însă Stareţul avea nobleţe sufletească pentru că respecta libera alegere a fiecăruia. Câteodată le spunea unora pe un ton glumeţ, fixându-i cu privirea sa pătrunzătoare: „De-ai noştri eşti sau eşti dintre potrivnici?” (Isus Navi 3, 15), vrând parcă să le spună: „ai chemare monahală sau nu?”. Şi astfel îi lăsa să se cerceteze pe ei înşişi.

Iar când nu ştiau ce să aleagă dintre monahism şi viaţa lumească, Stareţul îi trimitea la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”, de la Mănăstirea Dohiariu, ca să o roage să-i lumineze şi astfel să facă alegerea cea bună. Părintele Efrem fiind o pildă vie a monahismului care prin cuvinte şi fapte a înmulţit harul şi a arătat înălţimea vieţii monahale, niciodată nu a silit conştiinţa cuiva în alegerea sa.

Atunci când îl întrebau care este voia lui Dumnezeu sau îi cereau să se roage şi apoi să le-o spună, el le răspundea: „Fiii mei, eu mă voi ruga să vă lumineze Dumnezeu, pentru ca voi înşivă să alegeţi calea prin care vă veţi mântui şi astfel să-L proslăviţi pe Dumnezeu”. Chiar şi atunci când, din evlavie, îl constrângeau să le-o descopere, el tot nu-şi schimba cu nimic poziţia. Ci dimpotrivă, spunea cu o oarecare încăpăţânare: „Chiar dacă m-ar înştiinţa Dumnezeu care este voia Lui, tot nu le-aş spune-o, deoarece dacă le-o spun, atunci vrăjmaşul le va pune o mulţime de piedici ca să n-o împlinească, şi astfel păcatul va fi mai mare”.

(Ieromonahul Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 99-100)