La începutul nevoinţei sale, Stareţul era neînduplecat în ceea ce priveşte boala şi medicii. Mai târziu însă, la sfârşitul vieţii sale, cedând la rugăminţile ucenicilor săi, a primit îngrijirea medi­cală, şi, văzând folosul adus de medicamente, a mărturisit:

„Au venit mulţi la mine să-mi ceară ajutorul şi cu rugăciu­nea şi cu postul s-au vindecat. Acum însă Domnul nu vrea să mă asculte, ca să învăţ şi eu că sunt bune şi medicamentele, dar şi medicii. Să fiu îngăduitor cu alţii. Am citit şi epistolele Sfântului Nectarie şi am văzut câtă atenţie dădea medicilor şi medicamentelor un Sfânt atât de mare. Eu, un pustnic sărac, în pustie am îmbătrânit şi voiam numai cu credinţa să mă vindec. Dar acum învăț și eu că este nevoie și de medicamente, și de Har”.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 105-106)