Când a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: „Să facem om după chipul si după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26), iar mai apoi citim că „a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facerea 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că „luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om si a suflat în fața lui suflare de viață si s-a făcut omul cu suflet viu” (Facerea 2, 7).

Sufletul este, deci, chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har și după slavă. După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce privește mintea, care este izvorul cunoștinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric așezat în noi de la botez; este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.

După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin Taina Sfântului Botez sufletul primește darul înfierii, devenind și el fiul lui Dumnezeu după har. După slavă, sufletul este asemenea cu Însuși Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiești revărsată asupra sa, asa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: „Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum. Știm că dacă El se va arăta, noi vom fi asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2). Deci, cel care vrea să afle ce este sufletul, să știe că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu. Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în ființa omenească.

(Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe, Editia a II-a revizuită si adăugită, Editura Fundația Tradiția Românească, Bucuresti, 2002, p. 9)