Suferinţele lumii sunt fără sfârşit. O descompunere generală, pe familii, și mici și mari. În fiecare zi inima mea mi se toacă. Cele mai multe case sunt pline de supărări, de nelinişte, de stres. Numai în casele care trăiesc după Dumnezeu oamenii sunt bine. În celelalte, divorţuri, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentaţi, alţii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai puţin cu toţii, sărmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferințe de dincolo, îi trag băncile, îi scot din case, cu grămada şi nu pentru o zi sau pentru două. Sau dacă un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sănătoşi, se îmbolnăvesc din pricina acestei situaţii. Multe familii de acestea dacă ar avea lipsa de grijă a monahilor, ar petrece cel mai bun Paşte! Câtă nefericire există în lume! Când pe cineva îl doare şi se interesează de ceilalţi şi nu de sine, atunci el vede întreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovniceşti... De multe ori, atunci când rostesc rugăciunea: "Doamne Iisuse" - văd copilaşi mici, sărmanii, cum trec pe dinaintea mea mâhniți şi se roagă lui Dumnezeu. Mamele lor îi pun să facă rugăciune, pentru că au probleme, greutăţi în familie şi cer ajutor de la Dumnezeu. Întorc butonul pe aceeaşi frecvenţă, şi astfel comunicăm.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Schitului Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, pp. 21-22)