Cuvintele despre care întrebi ale Mântuitorului glăsuiesc: Adevărat grăiesc vouă, că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până când nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere (Marcu 9, 1). Unii tâlcuitori strâmbi ai Evangheliei spun că Domnul însuşi credea, pasămite, că sfârşitul lumii avea să fie chiar în acea generaţie, aşa încât unii dintre cei de faţă aveau să ajungă să îl vadă. Aşa spun cei ce întotdeauna cred că pe umerii lui Hristos stătea capul lor.

Hristos, însă, spune: nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia... Ceea ce înseamnă că tot vor trebui să moară trupeşte! Este limpede, aşadar, că spusele de mai sus nu sunt privitoare la sfârşitul lumii şi la vederea cea de obşte a împărăţiei lui Dumnezeu din acea lume îngerească – ci Mântuitorul vorbeşte aici despre Împărăţia Cerurilor, care din acea lume pătrunde în sufletul dreptului în chipul puterii Duhului Sfânt încă din viaţa de pe pământ, înainte de gustarea morţii.

După ce omul se curăţă prin pocăinţă de toată întinăciunea, în sufletul lui se pogoară puterile de sus ale Duhului Dumnezeiesc, şi sufletul simte atunci Împărăţia lui Dumnezeu în sine. Vei întreba: „Cum o simte?”. Ca dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14, 17). Şi o mai simte ca pe o putere lăuntrică, duhovnicească, după cuvântul aceluiaşi Apostol: Împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (l Corinteni 4, 20). Şi o mai simte ca pe o neobişnuită lumină cerească: că Dumnezeu, Care a zis să lumineze dintru întuneric lumina, Acela a strălucit în inimile noastre (II Corinteni 4, 6). Iar când sufletul omenesc se umple de dreptate şi pace, şi bucurie, şi putere, şi lumină, omul strigă întru răpire, ca cineva care a aflat o comoară ascunsă în ţarină: Avva, Părinte! Fiul lui Dumnezeu S-a micşorat pe Sine şi S-a pogorât între oameni ca să-i facă pe oameni fii ai lui Dumnezeu. Şi întrucât sunteţi fii, spune binevestitorul lui Dumnezeu, a trimis Dumnezeu Duhul Fiului Său în inimile voastre, care strigă: „Avva, Părinte!” (Galateni 4, 6). Adică: cei care primesc întru sine acelaşi Duh care era în Iisus, Fiul lui Dumnezeu, se fac rude ale lui Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu după mila şi harul Celui Preaînalt.

„Cum”, vei întreba tu, „să intre Împărăţia lui Dumnezeu în noi şi totodată noi să intrăm întru Împărăţia lui Dumnezeu?” Este un lucru foarte simplu. Şi aerul intră în noi, şi noi în aer. Şi lumina intră în noi, şi noi în lumină. Şi mireasma câmpului înflorit intră în noi de departe, şi noi intrăm în această mireasmă. La fel şi cu Împărăţia lui Dumnezeu. Ea vine la noi şi intră în noi încă din această viaţă vremelnică, aici pe pământ. Iar când ne vom despărţi de această lume, noi vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Când citim Tatăl nostru, spunem: vie împărăţia Ta! Adică: „Să Te sălăşluieşti în noi prin Duhul Tău şi să pui stăpânire pe sufletele noastre ca pe împărăţia Ta!”.

Ceea ce s-a spus până acum este valabil pentru toţi creştinii care se ostenesc şi Îl roagă pe Dumnezeu să se sălăşluiască în ei Împărăţia lui Dumnezeu – fiindcă Domnul a rostit cuvintele acestea şi înaintea apostolilor şi înaintea a mult popor; însă pentru apostoli, aparte, aceste cuvinte ale lui Hristos privesc în chip prorocesc Schimbarea Domnului la Faţă, care, după cuvintele sfântului Teofilact al Ohridei, a fost chip al viitoarei slave cereşti, adică al acelei slave întru care vor fi drepţii: „Şi precum Hristos, când S-a schimbat la Faţă, a străfulgerat în chip minunat, la fel şi în acelaşi chip vor străluci şi drepţii”. Petru, Iacov şi Ioan au fost acei unii care au văzut Schimbarea la Faţă a lui Hristos pe Tabor; însă şi toţi apostolii au văzut şi au simţit la Cincizecime Împărăţia lui Dumnezeu, cum s-a pogorât prin Duhul Sfânt din Cer asupra lor în chipul limbilor de foc. Hristos să te binecuvânteze şi să îţi dea să simţi Împărăţia lui Dumnezeu întru putere încă în acest veac şi în trupul tău cel muritor. Să simţi şi să vesteşti fraţilor tăi vestea de bucurie privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia vieţii, şi a luminii, şi a bucuriei veşnice!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 239-241)