Ce înseamnă paisprezece neamuri?

Predici

Ce înseamnă paisprezece neamuri?

    • Ce înseamnă paisprezece neamuri?
      Foto: Ștefan Cojocariu

      Foto: Ștefan Cojocariu

Sfânta Scriptură zice că Dumnezeu a făcut lumea aceasta stricăcioasă înșelătoare și înșelată în șapte zile. Prin urmare, cele paisprezece neamuri erau neamurile oamenilor care au trăit și au luptat cu durerea, cu bolile, cu moartea. Câți și câți oameni au trăit cu nădejdea, fără ca în final să vadă ceea ce așteptau! Câți mureau postind așteptându-L pe Mesia așa cum L-au aflat în Vechiul Testament! Toți aceștia Îl așteptau pe Mântuitorul înlăuntrul întunericului prin lumina opacă a Vechiului Testament.

Genealogia pe care o vom citi în Biserică în Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului), vorbește de trei ori de paisprezece neamuri. Ce înseamnă paisprezece neamuri? Câte veacuri sunt? Sensul aici este că numărul șapte din dublarea căruia provine numărul paisprezece încheie timpul stricăcios al lumii acesteia. Sfânta Scriptură zice că Dumnezeu a făcut lumea aceasta stricăcioasă înșelătoare și înșelată în șapte zile. Prin urmare, cele paisprezece neamuri erau neamurile oamenilor care au trăit și au luptat cu durerea, cu bolile, cu moartea. Câți și câți oameni au trăit cu nădejdea, fără ca în final să vadă ceea ce așteptau! Câți mureau postind așteptându-L pe Mesia așa cum L-au aflat în Vechiul Testament! Toți aceștia Îl așteptau pe Mântuitorul înlăuntrul întunericului prin lumina opacă a Vechiului Testament. Potrivit Vechiului Testament de la Adam până la Nașterea lui Hristos au trecut 5 508 ani. Scriptura stabilește atâția, ca să creeze cele trei perioade de câte paisprezece neamuri: perioada de mai înainte de robie, cea din robia în Babilon și cea de după robie. Numărul șapte este, prin urmare, simbolic. Arată nenumăratele neamuri și că toți care au trăit s-au stins, s-au pierdut așteptând lumina cea adevărată, pe Hristos. Acum că a venit Hristos stihurile de după icos spun către părinți: „Primiți bucuria, strămoșilor, văzându-L pe Hristos Mesia apropiindu-Se”.

A venit Lumina, a răsărit soarele, s-au stins toate astrele și toți aceia care se numeau dumnezei. Au dispărut jertfele, încă și cele ale lui Israel, despre care le spunea de atâtea ori Dumnezeu: „urăsc sărbătorile voastre, jertfele voastre Îmi sunt urâte”[1], fiindcă nu dădeau Duh. În ciuda acestui fapt, evreii transmiteau din gură în gură, de la mamă la fiu, informația că Îl așteptăm pe Proorocul care va întregi lucrarea lui Moise și va înfăptui toate făgăduințele lui Avraam, lui Isaac lui Iacov și ale tuturor celorlalți[2]. Dar toate câte s-au întâmplat în trecut s-au stins, au căzut, cum au căzut idolii înaintea lui Hristos, Cel ce S-a arătat. Totuși, strămoșii se întrebau cine este Dumnezeu și au aflat-o acum în iad când S-a dus acolo Hristos.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[1] Amos, 5, 21-23. Is. 1, 11-14.

[2] Deut. 18, 15.