După mine, închisorile au fost temeliile de regenerare a creștinății noastre. Adică, ceea ce trebuie să urmărim este străduința de bună voie: să te pui pe post, să te pui pe priveghere, să te pui pe rugăciune și să trăiești în numele Domnului. Să se simtă prezența ta oriunde ești. Așa, mâncare – de trei ori pe zi; ascultare – dacă poți lasă-l pe fratele – și așa mai departe…

Care este motivul pentru care nu se mai poate îndrepta viața duhovnicească?

Pentru că a slăbit dragostea între frați și nu se mai poate înțelege om cu om. Și, fără unitate, cum să mai reclădești ceva?

Ce să facem ca să păstrăm dragostea și unitatea dintre noi?

Este nevoie de multă rugăciune, căci rugăciunea întreține buna noastră înțelegere. Acum, însă, ne îngrijim mai mult de cele materiale, decât de cele duhovnicești. Înainte, forțele răului erau legate cu rugăciunile marilor trăitori; rugăciunea lor avea o mare putere. Și încă n-a slobozit Dumnezeu puterea satanei, căci lumea este nepregătită… Forța diavolului stă în patimile și relele noastre.

(Ne vorbește Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 67-68)