Ce semnifică Doec sirianul care a ucis trei sute cincizeci de preoţi?
Cugetul mândriei sau valul patimilor a pus să fie omorâţi preoţii, adică acelea dintre cugetele drept slujitoare lui Dumnezeu şi aşezate în virtute.
Doec sirianul este cugetul mândru sau agitaţia patimilor, potrivit tâlcuirii numelui. Şi, în chip potrivit, acest Saul care paşte asinii este starea de nerodire a virtuţii sufletului. Şi ea stă împotriva lui David, adică a cugetului smereniei. Căci David, potrivit uneia dintre tâlcuirile numelui, înseamnă „cel smerit". Saul îi ucide pe preoţii din cetatea preoţească Nomba, adică cugetele blânde şi dumnezeieşti aşezate în virtute - căci Nomba înseamnă „aşezare". Iar numărul de trei sute cincizeci se tâlcuieşte astfel: fiindcă prin simţuri ne întâlnim cu creaţia lui Dumnezeu care s-a petrecut în şase zile, iar pe Creatorul ei Îl lăudăm, admirându-L prin cunoaşterea exactă a gândurilor, iar de şase ori cincizeci face numărul trei sute. Şi, iarăşi, cele zece porunci ale Legii, înmulţite cu cele cinci simţuri, plinesc numărul de cincizeci. Aşadar, cugetul mândriei sau valul patimilor a pus să fie omorâţi preoţii, adică acelea dintre cugetele drept slujitoare lui Dumnezeu şi aşezate în virtute.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 117)
Oare este bogăția un păcat? Oare este sărăcia o virtute?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro