Șoseaua trece printre colinele Samariei, presărate din loc în loc cu sate de arabi și plantații de măslini. Apoi ieșim la loc șes în marea câmpie numită Ezdrelon. Este câmpia cea mai fertilă a Țării Sfinte și se întinde până la Marea Mediterană, la Jaffa și în Galileea. Peste tot se văd culturi de cereale, plantații irigate de lămâi și portocali, grădini cu banane care dau în pârg, alei de eucalipți și tot felul de arbori mediteraneeni.

Trecem prin orășelul Tulkarem, apoi încă 15 km spre vest, dăm de un alt oraș mic, Natania. Ieșim în autostrada Tel Aviv – Haifa și ne îndreptăm spre Galileea pe șoseaua care merge paralel cu marea. Este o zi de neuitat pentru noi și o priveliște rar întâlnită. Cerul senin, fără un pic de nor, se oglindește în marea limpede, iar soarele de octombrie își deșartă razele fierbinți ale amiezii peste șesurile Palestinei, peste plantații, peste mare, peste lume. Depășim orașul Hadera și, după încă 6 km la stânga, suntem pe malul Mării Mediterane, în vechea cetate romană Cezareea Palestinei. Pășim pe urmele Sfântului și marelui Apostol Pavel.

Orașul Cezareea Palestinei a fost întemeiat cu trei sute de ani înainte de Iisus Hristos, ca port la Marea Mediterană, și se numea Turnul lui Straton. Mai târziu, împăratul roman August i l-a dăruit lui Irod cel Mare, regele Iudeii, cu 30 de ani înainte de întruparea Domnului. Irod l-a reînnoit și, în onoarea cezarului, i-a dat numele de Cezareea. Totodată, orașul a devenit reședința permanentă a guvernatorilor romani.

În Creștinism, Cezareea a jucat un rol destul de important. Diaconul Filip, unul din cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli, care era de loc din Cezareea, a creștinat orașul (Fapte 21, 8). Sfântul Apostol Petru botează în cetate casa lui Corneliu sutașul, deschizând astfel ușa Bisericii lui Hristos pentru multe neamuri (Fapte, cap. 10). Sfântul Pavel a trecut pe aici de multe ori cu ucenicii săi, iar între anii 58-59 a suferit, din cauza iudeilor, doi ani de închisoare în Cezareea Palestinei, până ce a fost trimis, la cererea sa, să fie judecat la Roma (Fapte, cap. 24, 25). Aici își avea sediul permanent proconsulul Pilat, care l-a judecat pe Hristos. De aici se ducea Pilat la Ierusalim, mai ales în timpul marilor sărbători ale iudeilor, pentru menținerea ordinii. Aici au locuit și cei doi proconsuli, Felix și Porcius Festus, care au ținut în temniță și au judecat pe Apostolul Neamurilor.

Cezareea Palestinei a devenit celebră în secolul al III-lea, prin școala lui Origen, care își mută sediul aici, după izgonirea sa din Alexandria. Celebră a fost și marea bibliotecă din Cezareea, unde s-au păstrat multă vreme operele lui Origen. De acest oraș este legat și numele episcopului Eusebiu de Cezareea, supranumit „părintele istoriei bisericești” ca și numele Sfântului Grigorie de Nyssa și al altor mari teologi și părinți capadocieni, care au studiat în școala teologică din Cezareea Palestinei.

În timpul cruciadelor, Cezareea a avut mult de suferit din cauza luptelor cu arabii. Iar în anul 1291 musulmanii au distrus aproape complet această cetate a Creștinismului ortodox din Orient. Singurele ruine care mai supraviețuiesc ne vorbesc de faima Cezareei de altă-dată și ne amintesc de diaconul Filip, „care locuia în Cezareea”, de călătoriile misionare ale Sfântului Apostol Pavel, de Petru verhovnicul, care a botezat aici pe Corneliu, și mai ales de temnița și de lanțurile pe care le-a purtat doi ani de zile, pentru dragostea lui Hristos, Apostolul Neamurilor. Ruinele Cezareei ne amintesc și de câteva nume de mucenițe, Marina, Iuliana și altele, care au pătimit în această cetate pentru sfânta credință. Că nu puțini mucenici din Asia erau aduși la curtea proconsulului roman din Cezareea, unde erau chinuiți și condamnați la moarte. Marele amfiteatru roman din apropiere era locul unor înfiorătoare spectacole. În prezența mulțimii, a proconsulului și uneori chiar a împăratului de la Roma, creștinii erau dați să fie sfâșiați de fiarele sălbatice, pentru că nu voiau să se lepede de Hristos. Iudeii îi alungau din Ierusalim, dregătorii arabi îi măcelăreau în Africa și Asia de Vest, iar, mai târziu, perșii și apoi turcii au udat pământul cu sângele a mii de martiri.

Și totuși Creștinismul a biruit și corabia Bisericii a străbătut, nevătămată, până astăzi, printre stânci și valuri, pentru că la cârma ei nu sunt împărați „îmbrăcați în porfiră și vison”, nu sunt cezari cu coroană pe cap, nu sunt domni ce șed pe tronuri de aur, nu sunt filosofi și ritori, care, într-un fel sau altul, încearcă să schimbe destinele Bisericii. Ci, la cârma Bisericii creștine este Însuși Hristos, Dumnezeul nostru. Este Hristos Cel dezbrăcat de oameni, Hristos Cel fără tron și veșmânt împărătesc, Hristos Cel răstignit de păcătoși, Hristos Cel hulit de două milenii. La cârma Bisericii este Hristos, Mântuitorul nostru, Hristos Cel milostiv, Cel bun și iertător, Hristos, Judecătorul lumii!

Ne apropiem de malul mării. Suntem între ruinele Cezareei și Marea Mediterană; între cer, apă și pământ. Douăzeci și doi de pelerini români privim în tăcere și în rugăciune pământul Țării Sfinte, malul mării, ruinele Cezareei și întinderea nesfârșită a apelor, ca să înțelegem mai bine istoria Creștinismului. Ne uităm cum se sărută pământul cu marea. Ne atingem cu mâinile de valuri. Pământ și ape sfințite de pașii Apostolilor, de sângele martirilor!

Iată și portul Cezareei! O limbă îngustă de pământ unde ancorează corăbiile celor trei continente. Câteva bărci se leagănă pe valuri. Ne uităm departe, peste mare. De aici au plecat să mântuiască lumea Apostolii lui Hristos! De aici au plecat pescarii galileeni să rușineze pe filosofii Atenei, să smerească pe ritorii Areopagului și ai Capitoliului; să convertească pe magii perșilor și să aducă la Hristos pe astronomii Egiptului. De aici au plecat să semene cuvântul Evangheliei, în Europa și în toată lumea, Petru și Pavel, Andrei și Ioan, Matei, Luca, Marcu și toți ceilalți. De aici au plecat cu corabia spre Roma Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ca să vestească pe Hristos înaintea cezarilor lumii.

Privim tăcuți marea sfințită de apostoli și de martiri. O nostalgie sfântă și un dor de taină ne umplu inimile. Ochii se umezesc de lacrimi. Marea și ruinele ne povestesc Istoria Bisericii lui Hristos.

Intrăm în incinta unor clădiri cu ruine romane de pe timpul lui Iisus Hristos. Sunt singurele clădiri, singurele ziduri rămase în picioare. Se spune în tradiție că aici ar fi fost palatul proconsulului Ponțiu Pilat și mai târziu pretoriul, unde a fost judecat Sfântul Apostol Pavel de către Felix și Porcius Festus. Cum nu au glas zidurile acestea masive și roase de vremuri, care au văzut pe Apostoli, să ne spună despre Petru și Andrei, să ne vorbească despre Pavel, Apostolul Neamurilor! Să ne mărturisească cât a răbdat el pentru Hristos în cetatea aceasta! Cum l-au prigonit iudeii în Ierusalim, după ce s-a întors din a treia călătorie misionară; cum l-au scos afară să-l omoare, cum l-au scăpat din mâinile lor căpitanul și ostașii romani; cum s-a apărat Pavel în fața poporului. Apoi, cum l-a trimis Claudiu Lisie noaptea din Ierusalim la Felix, proconsulul, în Cezareea, cu două sute de ostași, cu cai și călăreți, din pricina iudei-lor; cum a zăcut Pavel, gura lui Hristos, doi ani încheiați în temniță și lanțuri, în foame și frig, în întuneric și lipsuri, aici, sub zidurile acestea! Și, în sfârșit, cum a fost judecat Sfântul Pavel în fața proconsulului roman și arhiereilor și cum a fost trimis la Roma să stea în fața cezarului (Fapte, cap. 22, 23).

Slavă Ție, Doamne, pentru Petru verhovnicul și pentru Pavel, Apostolul Neamurilor! Slavă Ție, Mântuitorule, pentru Pavel, gura lui Hristos, glasul Bisericii, sabia Cuvântului! Pentru Pavel, apostolul cel nefricos, pescarul cel foarte iscusit, bărbatul cel îndrăzneț, ritorul cel neîntrecut, scriitorul cel plin de Duh.

Slavă Ție, Mântuitorule, că din Evanghelia vestită de Sfinții Apostoli, Andrei și Pavel, ne hrănim și noi, cei din Carpați, că ai binecuvântat pământul nostru românesc cu credință ortodoxă și apostolică! Dăruiește păstorilor noștri râvna Sfântului Apostol Petru, curajul, bărbăția și înțelepciunea în cuvânt a Sfântului Pavel, dragostea covârșitoare a Sfântului Ioan Evanghelistul, statornicia lui Andrei și blândețea lui Moise.

Întoarce-ne către Tine, Doamne, pe calea Damascului, și ne întărește în credință, în râvnă și mărturisire, în cuvânt și fapte bune, ca să slujim Ție din dragoste, iar nu pentru cinste; să slujim Biserica Ta în dar, iar nu pentru bani; să slujim poporul Tău cu bucurie, iar nu din silă; cântând și binecuvântând, iar nu plângând și cârtind; mustrând cu blândețe, iar nu ocărând cu mânie.

Învață-ne, Mântuitorule, taina apostoliei! Deprinde-ne înțelepciunea Sfântului Pavel, blândețea lui, bărbăția lui, răbdarea lui, sărăcia, smerenia, tăria, neoboseala și curajul lui în vestirea Evangheliei Tale. Învață-ne și pe noi să răbdăm lipsurile, nevoile, ocara, prigoana și toate suferințele, ca să slujim cu credință Biserica Ta și să îndrăznim și noi a zice împreună cu Sfântul Pavel: Căci pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig (Filipeni 1, 21).

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 163-168)