Mănăstirea Dionisiu – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

De la Grigoriu mergem 15 minute cu barca spre vârful Athosului şi coborâm la cheiul Mănăstirii Dionisiu. Este penultima mănăstire pe latura de sud-vest a peninsulei. Între ambele mănăstiri se văd câteva chilii de sihaştri agăţate pe stânci lipsite de verdeaţă, deasupra malului mării.

Mănăstirea Dionisiu este o chinovie athonită dintre cele mai remarcabile, cu o obşte de 55 monahi, sub povăţuirea arhimandritului Haralambie, mare isihast şi dascăl al rugăciunii duhovniceşti. Hramul mănăstirii este Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Mănăstirea Dionisiu este a cincea în ierarhia Muntelui Athos.

Fondatorul mănăstirii a fost Cuviosul Dionisie din Castoria, mare sihastru în acest loc, pe la jumătatea secolului XIV. Într-o vedenie a văzut o lumină aprinsă pe stânca din apropiere şi a primit poruncă de la Maica Domnului să zidească aici o mănăstire. Cu ajutorul împăratului bizantin Alexie al III-lea Comnenul, mănăstirea a fost fondată în anul 1366, primind numele Cuviosului Dionisie.

Mănăstirea Dionisiu a fost dintotdeauna chinovie cu viaţă de obşte şi are cea mai aspră rânduială de viaţă monahală. Aici se pune mare preţ pe viaţa mistică, contemplativă, şi pe rugăciunea inimii, în deplină linişte, smerenie, tăcere şi post. Pentru o nevoinţă aleasă ca aceasta, Mănăstirea Dionisiu a dat numeroşi sfinţi aghioriţi, dintre care cei mai renumiţi sunt: Cuviosul Dionisie Athonitul, fondatorul mănăstirii; Cuviosul Dometie, Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului (†1508); Cuvioşii Mucenici Macarie, Ioasaf şi Macarie; Cuviosul Leontie de Argos, izvorâtorul de mir, care s-a nevoit într-o peşteră lângă mănăstire; Cuviosul Filotei şi cuvioşii trei mucenici Hristofor, Ghenadie şi Ioasaf.

Intrăm în mănăstire însoţiţi de părintele Damaschin de la Grigoriu, care vorbeşte româneşte. Primul care ne întâmpină este monahul Teoctist, un călugăr macedoromân de 66 de ani, care vorbeşte curent româneşte. El ne conduce în biserică. Ne închinăm la sfintele icoane şi la Sfântul Prestol înălţat de aproape cinci sute de ani de către evlaviosul domn Neagoe Basarab. Părintele Teoctist ne arată tabloul votiv al marelui ctitor pictat în frescă, în anul 1546, pe peretele de sud al pronaosului. Petru Rareş în ţinută de gală, împreună cu soţia sa, Elena Doamna, şi copiii, ţin în mâini biserica Mănăstirii Dionisiu, şi o prezintă lui Iisus Hristos.

Ne închinăm şi la sfintele moaşte ce se păstrează în Sfântul Altar. Această mănăstire are unele dintre cele mai importante moaşte şi anume: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, cu care a botezat pe Hristos în râul Iordan; mâna dreaptă a Sfântului Evanghelist Luca, cu care a scris frumoasa sa Evanghelie; mâna Sfântului Antipa al Pergamului, a Sfântului Ioan cel Milostiv, şi altele, precum şi moaştele întregi ale Sfântului Nifon Patriarhul Constantinopolului († 1508), fost mitropolit al Ţării Româneşti între anii 1500-1504. Numai craniul sfântului se păstrează în catedrala mitropolitană din Craiova.

Cântăm troparul hramului şi un axion, apoi vizităm biblioteca şi tezaurul. Părintele Mihail, un călugăr grec învăţat, ne dă explicaţii amănunţite, cu multă bunăvoinţă, iar părinţii Teoctist şi Damaschin ne sunt translatori.

În continuare vizităm „Izvorul Sfântului Nifon”, adică locul unde s-a oprit asinul când aducea lemne din pădure şi au început clopotele a suna singure. Apoi vizităm gropniţa şi mormântul Sfântului Nifon, unde a fost aşezat trupul lui până a fost canonizat. La urmă suntem invitaţi la trapeză, unde luăm masa. Peste tot vedem ordine, curăţenie şi râvnă pentru cele dumnezeieşti.

Mulţumim părintelui Teoctist pentru sfaturile date şi pentru explicaţii. Apoi coborâm la malul mării şi plecăm cu barca spre ultima mănăstire athonită.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 464-469)

De la același autor

Ultimele din categorie