Cheia pentru deschiderea tainelor Sfintelor Scripturi
De cuvintele tainelor celor ce sunt în dumnezeiasca Scriptură, să nu te apropii fără rugăciune de cerere a ajutorului lui Dumnezeu. Ci zi: Dă-mi, Doamne, mie, ca să primesc simţirea şi puterea celor din ele.
Să ştim şi să ţinem minte că, cheia pentru deschiderea tainelor Sfintelor Scripturi este sfânta rugăciune curată, a inimii şi a minţii noastre. Acest adevăr îl arată mulţi din Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi, între care şi Sfântul Isaac Sirul, care zice: „De cuvintele tainelor celor ce sunt în dumnezeiasca Scriptură, să nu te apropii fără rugăciune de cerere a ajutorului lui Dumnezeu. Ci zi: Dă-mi, Doamne, mie, ca să primesc simţirea şi puterea celor din ele”. Tot Sfântul Isaac Sirul zice: „Cheie a înţelegerilor adevărate ce sunt în dumnezeieştile Scripturi socoteşte-o că este rugăciunea”.
În chip asemănător ne sfătuieşte şi dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, zicând: „Când vrei să şezi ca să citeşti sau dacă auzi pe altul citind, roagă-te Domnului astfel: Doamne, Iisuse Hristoase, deschide-mi urechile şi ochii inimii mele, ca să aud şi să pricep şi să fac voia Ta, Doamne, căci nemernic sunt pe pământ. Să nu ascunzi de la mine poruncile Tale, ci descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din Legea Ta, Doamne, arată mie cele nearătate şi cele ascunse ale inimii mele şi ale înţelepciunii Tale, că spre Tine nădăjduiesc, Dumnezeul Meu, ca Tu să-mi luminezi mintea”.
Dar oare, fraţii mei, pot toţi a se îndeletnici cu citirea Sfintelor Scripturi? Da, cu adevărat. Dar oare toţi pot înţelege Sfintele Scripturi? Nu, cu adevărat, şi pentru ce acest lucru? Pentru că în Sfintele Scripturi sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare (II Petru 3, 16). Deci, trebuie să ştim că nu oricine are dreptul sau chemarea de a înţelege şi a explica Sfânta Scriptură, ci numai Biserica, prin persoanele cărora li s-a încredinţat de la Dumnezeu această chemare. Căci în Biserică nu toţi au aceeaşi chemare şi acelaşi dar.
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, pp. 110-111)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro