Chilia „Sfinții Arhangheli” Savvaion – Athos

Locuri de pelerinaj

Chilia „Sfinții Arhangheli” Savvaion – Athos

Chilia „Sfinții Arhangheli”, cunoscută sub numele de „Savvaion” (a Sfinților Sava) se află la nord de Kareia, pe cărarea spre Mănăstirea Vatoped, în valea Hilandarului, la aproximativ 10 minute de mers pe jos de chilia Paterița.

Chilia „Sfinții Arhangheli” datează dinainte de anului 1550. Și-a luat numele de la patronii săi, Sfântul Sava cel Sfințit și Sfântul Sava al Serbiei, ctitorul Mănăstirii Hilandar.

În perioada stăpânirii otomane, în secolul al XVI-lea, multe dintre chiliile independente din Kareia, unele mai vechi decât marile mănăstiri, erau obligate să plătească taxe grele autorităților turce și, astfel, au acumulat mari datorii. Pentru a le salva, mănăstirile mari au început să le cumpere. În acest context, Chilia Sfinților Arhangheli a trecut în proprietatea Mănăstirii Hilandar.

Chilia Sfinților Arhangheli – Savvaion se bucură de viețuire neîntreruptă de sute de ani, obștea așezământului numărând uneori până la șapte monahi.

Datorită așezării sale într-o zonă domoală, fertilă, orientată spre est și protejată de pădure, monahii de aici au clădit de-a lungul timpului o gospodărie complexă. Așezământul se încadrează în categoria marilor „case țărănești” athonite, având livezi, vii, grădini de legume, plantații de castani și nuci, stupine, precum și propriile teascuri și prese pentru producerea uleiului de măsline, a vinului și a altor produse necesare vieții de obște.

Astăzi, chilia este activă, fiind recent renovată. Monahii din obște se îndeletnicesc producerea de miere naturală, măsline și ulei de calitate excelentă. La acestea se adaugă realizarea de produse naturale: tămâie, diverse tincturi și creme din flora athonită, dar și obiecte lucrate manual, precum lumânările din ceară și metaniere împletite.

Date de contact

📞Telefon: +30 2377 023512 sau +30 6982 993001
🌐Site: https://arxageloi.gr/ 
📧Email: studiomorfi3d@gmail.com

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: