Chilia Paterița – Kareia, Athos
Chilia Paterița, închinată praznicului Schimbării la Față, este situată în partea centrală a Văii Hilandar din Kareia, chiar în spatele schitului Sfântului Andrei, în zona chiliilor mănăstirii Hilandar. Aici se păstrează paterița – toiagul de stareț al Sfântului Sava cel Sfințit.
Cu puțin înainte de trecerea la Domnul, Sfântul Sava cel Sfințit a profețit ucenicilor săi că după multă vreme va trece pe la mănăstirea lor un monah aghiorit ce va purta numele de Sava și se va închina la mormântul Sfântului Sava, iar paterița din lemn de abanos va cădea de trei ori peste el. Părinții savaiți au primit poruncă să-i dăruiască acelui monah toiagul de stareț al Sfântului Sava și icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa (care alăptează).
În veacul al VII-lea în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit a trăit marele imnograf și apărător al sfintelor icoane Sfântul Ioan Damaschin. Știind de profeția Sfântului Sava cu privire la paterița și icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa (care alăptează), cu puțin înainte de trecerea la Domnul, i-a rugat și el pe părinții de la Lavră să dea aceluiași monah și icoana Maicii Domnului Trihirussa care-i vindecase mâna tăiată.
Profeția Sfântului Sava și rugămintea Sfântului Ioan Damaschin aveau să se împlinească spre sfârșitul secolului al XI-lea când Sfântul Cuvios Sava Sârbul, pe atunci monah athonit venit ca pelerin în Țara Sfântă, a vizitat și mănăstirea Sfântului Sava cel Sfințit pentru a se închina la mormântul Sfântului. În clipa în care se închina a căzut peste el paterița, așa cum profețise Sfântul. Părinții savaiți i-au dat în dar paterița Cuviosului Sava și icoanele Maicii Domnului Galaktotrofusa și Trihirussa (a Sfântului Ioan Damaschin).
Întors de la Locurile Sfinte, Sfântul Sava a adus cu sine sfintele daruri, pe care le-a dăruit Chiliei Schimbarea la Față din Kareia, pe care a cumpărat-o după ctitorirea mănăstirii Hilandar. De la toiagul Sfântului Sava chilia a primit numele de Paterița.
Mai târziu icoana Maicii Domnului Galaktotrofusa a fost mutată la chilia Tipikario din Kareia, iar icoana Maicii Domnului Trihirussa a fost dusă la mănăstirea Hilandar, unde se păstrează până astăzi.
În ultimii zece ani, Chilia Paterița a fost îngrijită direct de Mănăstirea Hilandar, iar de atunci toiagul Sfântului Sava cel Sfințit se află în mănăstire, așezată lângă icoana Maicii Domnului Trihirussa din katholikonul mănăstirii. Toiagul Sfântului Sava, care are forma unui șoim, cu un mâner bicurbat, are înălțimea de 134 centimetri, iar lungimea mânerului de 21 centimetri. Paterița are un toc de argint la bază.
În tezaurul chiliei se remarcă catapeteasma cu icoanele sale din anul 1760.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
