Desăvârșirea spirituală este un concept general, care face referire la diverse forme de viață interioară în numele multor idei, teorii sau manifestări religioase. De aici și confuzia creată prin puzderia de învățători și învățături, din cauza cărora este banalizată adevărata desăvârșire, care nu este altceva decât o viață întru Hristos.

Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv este unul dintre acei trăitori la care chipul desăvârșirii a fost conturat de o profundă și intensă împlinire a sfaturilor evanghelice, încă din binecuvântata sa copilărie. Creșterea sa în cele duhovnicești a început odată cu închinovierea sa la mânăstire și a continuat până la sfârșitul vieții sale pământești. Roadele eforturilor sale de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor s-au văzut în permanenta sa preocupare față de Biserica lui Dumnezeu și față de cei în nevoie.

Sfântul Iosif, Ioan după numele său de botez, a îmbrățișat rânduiala monahală de la vârsta de 10 ani, când a rămas în grija ierodiaconului Teofilact, unchiul său, la mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. Tatăl său murise, iar mama sa a devenit monahie. La mânăstire s-a deprins cu ascultarea, smerenia și cu grija față de cei suferinzi (vezi Viața Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei). Adevărata educație are la bază acești piloni: ascultarea, smerenia, compasiunea. Numai în aceste condiții putem vorbi de așa-zisa dezvoltare personală.

Cu această educație în inima sa, a urmat cursurile Seminarului din Buzău, apoi ale Academiei Sfântul Sava din București, unde a învățat limba greacă și muzica psaltică. În ceea privește muzica psaltică, a alcătuit diverse cântări psaltice, dar a și interpretat piese psaltice, grație glasului său plăcut. Dacă la cei ce pictează icoane se poate observa curăția lor interioară prin felul în care surprind supranaturalul, tot așa și psalții exprimă în cântarea sfântă adusă Domnului, armonia relației lor cu Dumnezeu. Prețuia timpul vieții ca timp al mântuirii și dreaptă păstorire a semenilor, și din asta se vedea sfințenia vieții sale. Se îndeletnicea cu cititul și cu rugăciunea, cu gândul și cu fapta la cele dumnezeiești. Cei ce-l ascultau puteau remarca faptul că vorbea cu putere multă, că era preocupat de îndreptarea celor ce se îndepărtau de Dumnezeu și de Biserică.

A fost tuns în monahism cu numele Iosif și hirotonit diacon de episcopul Chesarie al Buzăului. Apoi a fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu numele Iosif al Mirelor, apoi episcop al Argeșului. În 1875 a devenit mitropolit al Moldovei. 

Din faptele sale minunate săvârșite la Iași, pe lângă iubirea exprimată față de cei săraci, pe care-i cerceta zilnic, lui i se atribuie și mutarea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la mânăstirea Trei Ierarhi la noua catedrală mitropolitană (lucrare finalizată în timpul păstoririi sale).

Oamenii îl numeau încă de atunci „bunicuţ”. Un bunic bun al copiilor şi tinerilor săraci, al multor familii din Iaşi, al multor nevoiași fără de adăpost ai urbei. Proclamarea canonizării lui a avut loc duminică, 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași, deodată cu cea a nevoitorului Gheorghe Lazăr, numit în aceeaşi notă a definirii personalităţii, „Moş Gheorghe”. Amândoi aveau grija de a oferi măcar o pâine celor întâlniţi. Şi pâinea cea duhovnicească a rugăciunii. Bunicuţul din Iaşi şi Moşul din Piatra-Neamţ sunt acum cinstiţi ca Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv şi Sfântul Gheorghe Pelerinul. 

Sfântul Ierarh Iosif a fost un slujitor de o mare finețe duhovnicească, un cunoscător al Sfintei Scripturi, trăitor la cel mai înalt nivel al duhovniciei. Dacă la vremea aceea era foarte căutat de credincioși, iată că și noi putem să ne înscriem în rândurile celor care vom căuta să urmăm pilda vieții lui.