Cine și ce vom fi la finalul pandemiei de coronavirus?

Relațiile dintre noi, mai bune sau mai rele, la capătul acestei provocări dramatice, vor depinde de acest nou contur al sufletului, cu siguranță, unul schimbat, fie-n bine, fie-n rău. De aceea, socotesc că a cugeta și la acest posibil viitor chip al sufletului nu este de neglijat, dacă dorim ca „noul” nu să însemne, mai degrabă, schimonosirea lui!

Pe lângă reflectarea la posibilitatea trecerii peste această încercare cu ajutorul acelei energii din noi, care este credința, socotesc că este de folos să mai cugetăm și la următoarea întrebare, dar și la nuanțe ale ei: Cum vom ieși sufletește din această încercare? Cum vom arăta la finalul ei, nu la trup, care va fi, cu siguranță, sănătos, ci la suflet? Cum vom arăta spiritual?

  • Mai apropiați unii de alții, sau mai îndepărtați, mai distanți?
  • Ne vom mai vizita unii pe alții, sau ne vom saluta doar pe facebook, pe whatsapp, de pe o parte sau alta a străzii, sau, dacă vom mai trece, totuși, pe la cei dragi, bunici, părinți, copii, va fi doar deschizînd ușa pentru o secundă sau două?
  • Vor mai exista cărări între casele noastre, sau nu?
  • Vom fi mai încrezători unii în alții, sau vom fi mai sceptici, mai suspicioși decât am fost până acum?
  • Vom mai da mâna unii cu alții?
  • Vom fi mai apropiați de Biserică, sau mai îndepărtați?
  • Vom mai trăi până la lacrimi Sfânta Liturghie, cum am făcut-o de atâtea ori până acum, sau vom fi mai atenți doar la durata ei, la cât de aproape stă de mine sau de tine cel din dreapta sau din stânga?
  • Ne vom mai apropia de Potir sau îl vom privi de departe, îndoindu-ne de ceea ce este în el, sau dacă, totuși, vom crede, va depinde aceasta de modul sau forma în care Hristos din el mi se va oferi de către preot, cu linguriță sau fără linguriță?
  • Vom mai umple Bisericile, cum s-a întâmplat până acum, chiar dacă aceasta s-a petrecut mai mult, la marile sărbători, sau vom sta departe de ele ca de un posibil loc de contaminare și nu de însănătoșire?
  • Cum va arăta cărarea de la Înviere fără oameni pe ea, care, întâlnindu-se pe cale, să-și zică „Hristos a înviat!”? Îl vom citi sau auzi, oare, pe George Coșbuc, în ziua de Paști, doar nostalgic, nu și sărbătoresc? 

De răspunsul la aceste întrebări va depinde conturul celui pe care îl vom întruchipa fiecare dintre noi, în noi înșine, la capătul crizei coronavirus. Cred că nu trebuie să ne fie indiferent, cum vom arăta la suflet după această încercare?

Relațiile dintre noi, mai bune sau mai rele, la capătul acestei provocări dramatice, vor depinde de acest nou contur al sufletului, cu siguranță, unul schimbat, fie-n bine, fie-n rău. De aceea, socotesc că a cugeta și la acest posibil viitor chip al sufletului nu este de neglijat, dacă dorim ca „noul” nu să însemne, mai degrabă, schimonosirea lui.

Altfel spus, cred la capătul acestei încercări, de un dramatism uman greu de exprimat în cuvinte, este foarte posibil să vedem ceea ce poate nu ne-am închipuit niciodată, și anume, dacă mai suntem oameni, cu oameni în jur, sau vom fi roboți, cu roboți în jur; dacă vom fi oameni cu chip, sau oameni cu mască; dacă vom mai fi oameni cu suflet, sau oameni doar cu trup?

Este cât se poate de evident faptul că schimbări, mutații, pe alocuri, radicale, care bat la ușa vieții noastre, a societății în care trăim, a Bisericii creștine, a creștinismului de pretutindeni, vor exista și nu cred nu vor putea fi evitate. Eu socotesc că, în urma acestei pandemii, lumea în întregul ei, dar și în părțile ei, se va reașeza pe noi temelii, pe noi puncte de referință în toate domeniile. Întrebarea care se pune este: Vor fi și creștine?

Cum vor arăta acestea va depinde și de noi, dar de noi schimbați în bine, nu în rău; de noi, conștienți fiind că încercările nu sunt doar pedeapsă de la Dumnezeu, ci și mijloace de educare și de schimbare, de re-așezare a vieții, a gândirii umane și pe alte temelii decât cele ale unei rațiuni materialiste, secularizată, limitată în raportarea la realități și de dincolo de ea. Să nu uităm, că nu suntem numai trup, ci și suflet! 

Dar aceste temelii nu mai pot fi concepute, însă, în afara spiritualului și toate necesită o regândire a lor:

  • credința, va trebui să îmbrace noi forme de exprimare;
  • statutul de creștin, noi forme de trăire a autenticității lui, adică, creștinul doar „de Paști” și „de Crăciun”, să se schimbe măcar în „Creștin de Duminică”, implicat activ în cântare și în trăirea misterului liturgic, și nu doar spectator între altarul din față și Corul din spate;
  • lucrarea Bisericii așezată pe noi paradigme misionare cu atenția îndreptată mai mult spre „extra muros” decât pe „intra muros”;
  • viața liturgică, revitalizată, având în centrul ei mai mult pe Hristos, decât pe slujitorul Lui;
  • fastul cultic, reîmbrăcat în smerenie și modestie;
  • mai multe Biserici și Mănăstiri, este adevărat, dar clădite nu doar din ziduri, ci și din suflete, pentru a nu ne trezi că le trec pragul mai mult turiști, decât de creștini. „Multul” nu înseamnă întotdeauna și prosperitate și calitate!
  • re-adusă Biblia pe Amvon, în viața și în casele creștinilor;
  • „cultul” modelului, reînviat în școli, în Biserică și în familie;
  • pământul țării „re-sărutat” și re-sfințit (a se reflecta la imensul cimitir al zecilor de milioane de vieți ucise ale celor nenăscuți, pe care am așezat țara în ultima jumătate de veac);
  • ograda casei părintești, re-îngrădită;
  • clopotele Bisericii, re-auzite;
  •  întoarcerea acasă din curțile străine, re-dorită și re-sprijinită;
  •  torța mândriei naționale (în sensul bun al cuvântului), re-aprinsă!

Dacă pe toate aceste realități întrupate în „evidența cea mai evidentă” nu le vedem, sau ne vom preface că le vedem; dacă pe multe dintre acestea „zise”, aici și în altă parte, le vom privi doar ca pe acte de curaj ridicol, solitar și iresponsabil al unor iluzioniști frustați de ceva; dacă „vocea pustiului”, care poate și trebuie să fie a fiecăruia dintre noi, va fi redusă la tăcere, în mod imperativ, socotită fiind o lipsă de diplomație și de înțelepciune etc., nu vom face nimic altceva decât să prelungim agonia unei prăbușiri iminente la toate nivelele vieții individuale și comunitare. Instituțional vorbind, în toate sferele vieții sociale, „spălarea rufelor în familie” nu înseamnă și curățirea lor! Și câte nu mai sunt de spus...!?

Să fie, oare, pandemia Coronavirus, la capătul ei, o pedagogie de care am avut nevoie, acum, toți?

De la același autor

Ultimele din categorie