Creștinul cel înțelept, ascultând îndemnul Sfintei Biserici: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!”, nu îndrăznește să-și vădească cu îndrăzneală credința în Sfânta Împărtășanie și dragostea sa față de Hristos, înainte de a se umple cu frica lui Dumnezeu cea mântuitoare și înainte de a o lucra în Sfânta Taină a Pocăinței.

Cugetul treaz al celui ce se spovedește neîncetat aude bătaia la ușă a lui Hristos, deschide ușa și spune: „Vino, Doamne Iisuse! După Tine tânjește sufletul meu! Pe tine te așteaptă de atâta vreme! Vino și Te sălășluiește în mine…”, și Oaspetele Ceresc intră într-un astfel de suflet, și rămâne acolo să petreacă în veci!

„Fericiți cei cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele...” (Psalmi 31, 1). Zidul dintre ei și Dumnezeu s-a năruit, și acum se află într-o deplină, fericită și veșnică unire cu Domnul lor!

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, Bucureşti, 2010, p. 120)