Dacă mă duc la Liturghie mai trebuie să citesc rugăciunile de dimineață?

Întreabă preotul

Dacă mă duc la Liturghie mai trebuie să citesc rugăciunile de dimineață?

Dănuț
întreabă:

Doamne ajută! La mine în parohie se săvârșește Sfânta Liturghie în fiecare dimineață. Dacă mă duc la Liturghie mai trebuie să citesc rugăciunile de dimineață?

21 Iulie 2015

Frate Dănuț,

Biserica ne îndeamnă să ne rugăm în toate momentele importante din zi. Vedem că Ceaslovul ori alte cărți de rugăciune sunt pline de texte prin care invocăm ajutorul lui Dumnezeu în toate momentele din zi - dimineața, la prânz, seara, înainte şi după ce mâncăm. Aceste rugăciuni, pe lângă slujbele religioase, constituie momente de căpătâi în viața noastră. Prin rugăciune cerem lui Dumnezeu să ne ajute, să ne însoțească mereu. Şi cum avem nevoie permanentă de ajutorul lui Dumnezeu, înseamnă că şi rugăciunea noastră trebuie să fie permanentă.

Chiar dacă participăm la Sfânta Liturghie zilnic, nu trebuie să renunțăm la dialogul nostru cel de fiecare zi cu Dumnezeu.

Cu doriri de tot binele,

Pr. Mihail 

Luci a răspuns:
18 Martie 2016

Sa formulam un pic altfel: ma trezesc la ora 8.00. Ma duc la biserică să particip la slujbă sau, mai întîi, stau acasă și citesc rugăciunile de dimineață?

pr Andrei Atudori a răspuns:
1 Aprilie 2016

Doamne ajută! Cel mai bine ar fi să vă treziți la o oră care să vă permită să vă spuneți, mai întâi, rugăciunile de dimineața după care să mergeți la Sfânta Liturghie.

pr. Andrei

Gavroche a răspuns:
9 August 2016

Tipic, tipic si la inima nimic...

„1. Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.
2. Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
3. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.
4. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. ”

„In locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca pana la acele dimensiuni unde ne vom griji de fiecare dintre fratii si surorile noastre.”

3 noi, 3 Voi, miluiti-ne pe noi! (Dintr-o pilda ruseasca) a răspuns:
22 Septembrie 2016

Amin! Adauga un serviciu cu program de 10 ore, iar dupa asta copiii, scoala, familia, facturi... tragi linia si vezi cat mai ramane pt canonul de rugaciune. Pt mireni pogoramant... faptele sunt rugaciunea lor inaintea Lui.

pr Andrei Atudori a răspuns:
18 Octombrie 2016

Așa este, pogorământ, dar nu luat cu de la sine putere, ci cu binecuvântarea duhovnicului!

Doamne ajută!

pr. Andrei

Maria Potorac a răspuns:
10 Ianuarie 2017

Indiferent cat de ingreunat este programul de lucru plus cel familial,puteti spune rugaciunea si mergand spre serviciu sau in timpul serviciului.Vorba cuiva ,,cum atribui minute bune ptr. necesitati fiziologice nu este un capat de lume 5 min. ptr.o scurta rugaciune".Cand iesiti pe usa,o cruce mare si un Doamne ajuta! si tot este bine.Daca intradevar doriti aceasta si aveti putina credinta.Daca nu simtiti aceasta nu va obliga nimeni,nici chiar IIsus nu a obligat.Un singur lucru puteti face.Daca nu va este voia nu consultati pagini care nu sunt in asentimentul Dv. si nu jigniti pe altii.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: