Un progres adevărat nu se poate realiza decât în Biserică, decât în mediul bisericesc care creează o atmosferă de participare. Altfel este o slujbă când ţi se spun anumite lucruri, când ţi se fac anumite chemări când ţi se sugerează anumite idei. Oamenii, în general, îşi creează în societatea lor şi în viaţa lor particulară o prelungire a Bisericii. De exemplu, faptul că cineva are o icoană în casa lui, mai multe icoane în casa lui, dovedeşte faptul că prelungeşte Biserica şi în casa lui. O icoană trebuie să creeze o atmosferă în casa unde ea există. Faptul că eşti cu gândul la Dumnezeu, faptul că eşti în prezenţa lui Dumnezeu, că eşti aproape de Maica Domnului, că eşti aproape de sfinţii lui Dumnezeu, acestea sunt nişte lucruri care trebuie create, omul trebuie sensibilizat pentru aşa ceva.

Biserica este un mediu de progres duhovnicesc, în sensul că ne dă un ideal de urmat. Cineva care ştie că există o perioadă de post sau nişte zile de post, știe că zilele acestea trebuie respectate. Dacă nu le respectă, înseamnă că pentru el nu există zilele acestea, nu ia seama la învăţătura Bisericii. Biserica ţine şi de o tradiţie, noi suntem mai mult tradiţionali, decât biblici. Sunt alţi credincioşi care se laudă cu Scriptura, răsfoiesc Scriptura. Spun că uite, aici scrie aşa, uite că dincolo ce zice. Noi nu avem aşa o practică. De ce? Pentru că la noi Scriptura este ceva sfânt, ceva ce nu poate fi întrebuinţat ca orice altă carte, ci este o carte pe care şi-a pus Însuşi Dumnezeu pecetea şi atunci trebuie să ai o sfială când este vorba de Scriptură.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, pp. 231-232)