Cum le vorbim copiilor noștri despre Dumnezeu?

Sarcina noastră în ceea ce privește sentimentul de evlavie al copiilor constă în a-i face să realizeze acțiunea lui Dumnezeu în limitele propriei lor experiențe de viață, ale cunoașterii evenimentelor naturale și ale capacității lor de raționalizare. În propriul ritm și în felul specific fiecăruia, cu ajutorul lui Dumnezeu, ei vor dobândi sentimentul sfințeniei, un fel de evlavie față de taina lui Dumnezeu.

Modul în care predăm credința trebuie să fie unul rezonabil, jertfă bineplăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1), și, cu toate acestea, credința noastră trece dincolo de cadrul rigid al rațiunii. Sentimentul tainei sfinte a lui Dumnezeu, evlavia sau frica de Dumnezeu reprezintă o parte esențială a credinței noastre. Credința creștină implică recunoașterea tainei lui Dumnezeu, a întregii lumi, a unei întregi vieți dincolo de înțelegerea umană. Ea vede viața noastră aici și acum din perspectiva valorilor și a realităților aflate dincolo de experiența noastră. Cum putem noi, în încercarea de a-i învăța pe copii să „înțeleagă”, să-i învățăm, în același timp, ca să fie cuprinși de evlavie față de ceva dincolo de înțelegerea lor și a noastră?

Pentru ca această sarcină să fie și mai dificilă trebuie să recunoaștem faptul că, în mod firesc, copiii sunt mari realiști, plini de o prietenoasă curiozitate. Orice încercare de transmitere a vreunui fior, a vreunui simțământ de taină prin intermediul unor formulări verbale pur și simplu nu-i atinge. 

De exemplu, cuvântul „frică” din expresia „frica de Dumnezeu” înseamnă ceva foarte diferit față de multele alte genuri de frică. Copiii sunt deschiși față de multe tipuri de frică – cum ar fi frica de întuneric, frica de zgomote puternice, frica de păianjeni etc. –, dar identificarea „fricii de Dumnezeu”, a ideii de evlavie, cu teama de lucruri înfricoșătoare – cu alte cuvinte, a-i speria pe copii – este, cu siguranță, foarte dezavantajos în învățarea cunoașterii lui Dumnezeu.

Din acest motiv, trebuie să fim extrem de atenți la limbajul pe care îl folosim în acest demers. Sarcina noastră în ceea ce privește sentimentul de evlavie al copiilor constă în a-i face să realizeze acțiunea lui Dumnezeu în limitele propriei lor experiențe de viață, ale cunoașterii evenimentelor naturale și ale capacității lor de raționalizare. În propriul ritm și în felul specific fiecăruia, cu ajutorul lui Dumnezeu, ei vor dobândi sentimentul sfințeniei, un fel de evlavie față de taina lui Dumnezeu.

(Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, p. 53-54)

De la același autor

Ultimele din categorie