Dacă simţim o anumită antipatie faţă de cineva, cel mai bine este să nu ne gândim nici la chipul acestei persoane, nici la cauza acestei uri, ci să ne rugăm independent de toate acestea. Prin această lucrare interioară, putem să trecem peste antipatia noastră, să refuzăm imaginea născută din patimile noastre.

Dacă ne atacă “gândurile” şi ne împiedică să ne rugăm curat, trebuie să răbdăm şi să strigăm: “miluieşte-mă pe mine!”. Prin această împotrivire activă, transformăm, puţin câte puţin, natura umană căzută, care se face din copiii primului Adam. Luptăm, şi această luptă trebuie să fie, cu adevărat, profundă, să îmbrace o formă cosmică. Nu, noi nu suntem doar nişte indivizi atacaţi de “gânduri”. Cu răbdare să strigăm: “Miluieşte-mă, miluieşte-mă!”. Iată maniera de a rezista “gândurilor” urâte şi de a le împiedica să ne stăpânească.

Nu vă descurajaţi prea repede, ci repetaţi rugăciunea, până când ea se va întipări în mintea voastră.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 60-61)