Francez, ateu, căsătorit cu o româncă, am îmbrățișat religia ortodoxă acum aproape 10 ani. Cu toate acestea, legătura mea cu Ortodoxia a rămas una banală până într-o zi de vară. Am mers în vacanță la niște prieteni foarte apropiați din Vânători-Neamț, iar aceștia au hotărât să vizităm împreună un schit aflat în apropiere. Vremea a fost foarte frumoasă, soarele strălucea puternic și ne-am gândit să mergem până acolo pe jos. La întoarcere soarele bătea la fel de tare și, nefiind obișnuit, m-am ales cu o insolație foarte puternică. Odată ajunși acasă, n-am mai putut face nimic decât să mă culc, durerile de cap pulsatile și dureroase m-au forțat să mă izolez în cameră, în liniște... Pe pielea de pe scalp, stacojie, a început să-mi apară ușoare vezicule. M-am rugat apoi, ca un copil, să-mi treacă durerea, iar în seara aceea am adormit fără dificultate. Noaptea, însă, am întâlnit pe cineva în visul meu. 

Se făcea că mergeam singur pe un drum de munte când am simțit o prezență lângă mine. Cel pe care l-am bănuit a fi un cioban, a mers calm pe lângă mine. Îmbrăcat în haine foarte simple, ținea în mână un toiag asemănător cu cel al ciobanilor. Cu părul și barba aparent neîngrijite, cu un zâmbet radiant pe buze, se uita la mine în timp ce mergea, recitând cuvinte care îmi erau necunoscute. Am aflat, mai târziu, că era vorba despre Psalmi. Am ajuns să-i vorbesc în franceză în vis, iar el mi-a răspuns simplu, zâmbind. I-am spus despre boala mea, i-am spus despre suferința și despre insolația care îmi chinuia corpul. Fără să se oprească din mers, și-a pus mâna pe capul meu în timp ce îmi spunea că totul va fi în regulă... „Roagă-te așa cum ai făcut-o în seara asta atunci când va apărea nevoia”.

A doua zi, când m-am trezit, nu mai era nicio urmă de insolație, eram ca un nou-născut, eram vindecat... Când, neîncrezător, mi-am împărtășit visul prietenilor, când le-am descris acest „cioban” care mă vindecase, ei s-au gândit imediat la Sfântul Gheorghe Pelerinul, pe care eu – evident - nu-l cunoșteam. O vizită la Mănăstirea Văratec, nu departe de acolo, a fost suficientă pentru a-mi permite să-l recunosc. Acel zâmbet, acele haine, sfântul era exact așa cum îl cunoscusem... cel pe care eu îl luasem drept un simplu cioban...

Însă, întâlnirea mea cu Sfântul Gheorghe Pelerinul nu s-a încheiat aici. S-a întors de mai multe ori, în momente grele, de parcă ar fi simțit că am nevoie de el. În această perioadă tulbure, când COVID-ul ne-a „invadat” viețile, am fost afectat de boală. Imobilizat la pat, cu dureri și capacitatea respiratorie mult redusă, numai icoana lui Sfântului Gheorghe Pelerinul pusă pe piept a făcut posibilă ridicarea saturației mele. Îmi încredințase deznodământul acestei boli, ma asigurase, parcă, de faptul că lucrurile vor merge bine și că ar trebui să folosesc aceste momente spre a mă ruga pentru alții. 

Suferind de o patologie cardiacă numită „sindromul Bouveret”, am fost de mai multe ori victima unor palpitații de până la 200 de bătăi pe minut, timp de câteva ore... De fiecare dată, Sfântul Gheorghe Pelerinul, asemenea unui tată care ar face orice pentru fiul său, m-a sprijinit, m-a liniștit, spunându-mi că nu e nimic grav și că lucrurile se vor îmbunătăți, spunându-mi ce trebuie să fac pentru a evita criza. M-a învățat chiar o metodă eficientă, pe care am încercat să o explic medicilor necredincioși... 

Apoi, a trebuit să mă operez pentru a elimina orice risc de recidivă. Când am întrebat în rugăciunile mele despre necesitatea acestei operații, nu am primit niciun răspuns. Dar în zilele planificate pentru operație a intervenit mereu ceva. Întreruperea internetului în prima zi, apoi, în cea de-a doua zi - anularea operației de către medicul chirurg în ultimul moment. A trebuit să înfrunt faptele, pentru că răspunsul la întrebările mele a fost în fapte.

În plus, când a trebuit să merg la Ierusalim pentru un pelerinaj, m-am temut că voi avea acolo o criză. Însă, Sfântul Gheorghe Pelerinul a venit într-o noapte și m-a asigurat că nu se va întâmpla nimic în acest pelerinaj, că pot pleca liniștit... Și de atunci, nicio criză n-a mai fost atât de gravă încât să fie nevoie să mă internez în spital.

Sfântul Gheorghe apărea adesea în viața mea pentru a mă liniști sau pentru a mă învăța să mă rog. Cea mai importantă recomandare pe care mi-a făcut-o a fost să-mi las barba să crească, atunci când gândurile îmi erau tulburate. Mi-a schimbat, apoi, ființa, în general, viața și mi-a deschis sufletul către Ortodoxie... „Nu-ți mai tăia barba. O să înveți multe...”. Nesigur la început, am ajuns în cele din urmă să-l ascult. Am suferit, apoi, insultele și batjocura de la cei din jur și am înțeles imediat ce aveam de învățat. Smerenie, iertare, răbdare...

Asemenea unui copil fără cunoștință, încerc și astăzi să fiu vrednic de această învățătură și mă rog să mi se deschidă ochii spre a fi vrednic să urc pe acest munte al credinței. Din acel moment în care i-am acceptat sfatul, toate necazurile care mă asaltau au dispărut, ochii, inima și sufletul meu au văzut și-au înțeles pentru o clipă calea pe care Dumnezeu mi-a trasat-o.

Știu, totuși, că aceste momente de vedere duhovnicească sunt trecătoare, că alegerea ne este lăsată și că numai rugăciunea le poate menține în fața ispitelor de zi cu zi din partea diavolului. Nu am vrut să povestesc aceste schimbări din viața mea nicăieri decât într-un cerc foarte apropiat de prieteni. Totuși, cred că trebuie să fim conștienți că rugăciunile noastre nu sunt niciodată în zadar și că Hristos-Mântuitorul și Maica Sa, alături de toți sfinții din ceruri au aplecată o ureche ​​către noi și către rugăciunile noastre.

Astăzi, mă rog lui Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului, dar și Sfântului Gheorghe Pelerinul și altor sfinți, iar uneori un zâmbet, un cuvânt îmi este trimis purtat de îngeri, parcă, din partea lor. Puteți publica această mărturie lăsânt-o anonimă. Am încercat să fiu cât mai concis pentru că sunt conștient de lungimea textului. Sper să fi fost cât mai precis posibil, fără a denatura adevărul în vreun fel.