Cum ar putea contribui flora intestinală la lupta împotriva obezităţii
Două studii realizate recent, unul în Danemarca şi celălalt în Franţa, încearcă să demonstreze că structura florei intestinale (microorganismele - îndeosebi bacteriile - din intestine) intervine în mod esenţial în riscul de greutate excesivă şi, respectiv, obezitate, scrie passionsante.be. Modificarea florei intestinale ar putea contribui, astfel, la lupta împotriva obezităţii.
Rezultatele studiului indică o mare diferenţă între persoanele obeze şi cele cu greutate normală în ceea ce priveşte bogăţia bacteriană, în condiţiile în care o diversitate redusă se asociază cu un risc crescut de greutate excesivă şi masă de grăsime, cu o mai mare rezistenţă la insulină (incidenţa diabetului de tip 2) şi de dislipidemie (colesterol, trigliceride). În cadrul grupelor de persoane studiate deficitare în bacterii proporţia de obezi a atins 80%.
Cercetătorii precizează că diversitatea scăzută de bacterii intestinale duce la dezechilibre metabolice care favorizează şi grăbesc creşterea în greutate, precum şi riscul de diabet şi boli cardiovasculare. Dr Beatrice Vuaille (Le Qutidien du Medecin) arată că "aceste rezultate ar putea duce la elaborarea unei metode simple de determinare a tipului de floră intestinală pe care îl are o persoană", de estimare a riscului de obezitate al acesteia şi de stabilire modului în care se poate interveni.
O serie de teste au fost realizate pe pacienţi francezi, cărora li s-a dat un regim bogat în proteine şi fibre şi sărac în calorii. După şase săptămâni s-a constatat îmbunătăţirea aspectelor clinice (scăderea greutăţii, a ţesuturilor adipoase, a colesterolului şi trigliceridelor), paralel cu îmbogăţirea coloniilor bacteriene iniţial sărace.
Prin urmare, diversificarea aporturilor alimentare apare ca un demers de bază, iar probioticele ar putea juca un rol pozitiv. Ideal ar fi să se poată identifica de timpuriu deficitele şi să se intervină cu un tratament bine ţintit, încheie passionsante.be.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro