Ca şi părinţi ne îngrijorăm şi suferim foarte mult atunci când copilul nostru nu mai ascultă de învăţăturile Bisericii şi îşi ia lumea în cap. Relaţia părinte-copil trebuie să fie una bazată pe iubire, încredere şi respect. Părinţii trebuie să se roage împreună cu copiii lor şi să participe la Sfânta Liturghie în fiecare duminică şi sărbătoare din an.

Cu alte cuvinte, părinţii trebuie să crească copiii astfel încât să fie buni creştini ortodocşi. Ce ar trebui să facă un părinte care observă că propriul copil a luat-o pe un drum greşit? Părintele Paisie Aghioritul ne oferă un răspuns surprinzător. „Chiar dacă aveţi probleme serioase cu copiii voştri nu trebuie să deznădăjduiţi şi să intraţi în panică, din păcate păcatul este la modă în zilele noastre. Bineînţeles că părinţii trebuie să fie alături de copii, să-i ajute să treacă peste perioada grea în care se află dar cu răbdare şi calm. S-ar putea ca pe moment să nu înţeleagă sfaturile oferite de voi ca părinţi, pentru că adolescenţii nu sunt încă maturizaţi.”

Societatea în care trăiesc tinerii de astăzi este total diferită de cea a părinţilor lor. Oare trebuie să ne supărăm pe ei şi să-i înfruntăm? Ar trebui oare să-i constrângem într-un anumit fel? Să ne separăm de proprii copii doar pentru că fac lucruri care nouă nu ne plac? Ce trebuie să facem?

Părintele Paisie ne spune: „Ar fi indicat ca părinţii să nu fie autoritari cu copiii lor, ci să se roage mai mult pentru copii. Nu trebuie să ne îndepărtăm copiii de lângă noi printr-un comportament autoritar. Trebuie să ne rugăm pentru ei şi să-i lăsăm în grija Maicii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”

Tot părintele Paisie îi îndemna pe părinţi să accepte că proprii lor copii au nevoie să ştie că părinţii îi ascultă şi îi înţeleg că se află într-o situaţie dificilă. Părinţii trebuie să le ofere copiilor o dragoste necondiţionată. Dându-le un sfat părintesc din inimă, cu calm şi răbdare că odată şi odată se vor maturiza şi ei, copiii noştri nu se vor îndepărta, vor avea încredere în noi şi se vor destăinui nouă.

Părinţii le pot împărtăşi copiilor propriile slăbiciuni, „lupte” duse când erau adolescenţi ca şi ei. Părintele Paisie ne povestea: „Când eram în Schitul Iviron a venit la mine din întâmplare un tânăr. El se rătăcise prin Halkidiki, găsise un grup de pelerini care veneau spre Muntele Athos şi a venit cu ei la Schit. O Doamne! Acest tânăr era un ateist convins, nesăbuit şi cârtitor. Avea o inteligenţă diabolică şi credea în nimic. Înjura pe toată lumea, pelerini tineri şi bătrâni. Dar cu răbdare şi puţin efort am ieşit la liman. I-am dat un foarfece să se tundă pentru că avea părul lung. Şi i-am spus:

- Uite! Mama ta trebuie să fie o femeie foarte bună şi credincioasă, cu siguranţă rugăciunile ei ţi-au îndrumat paşii până aici, la Schit.

- Ai dreptate părinte, zise tânărul. Mă rătăcisem prin Halkidiki dar nu aveam niciun gând să vin aici.

- Dacă mama ta ar afla că eşti în Sfântul Munte Athos şi că te-ai mai şi tuns ar fi foarte fericită şi s-ar bucura mult pentru tine.

- Cum de ştii tu aceste lucruri Părinte? zise tânărul. Mama mea ar fi încântată să mă vadă atât de schimbat.

Dumnezeu îl îndreptase pe această cale, a credinţei adevărate, în Hristos. Ce mult a ajutat rugăciunea mamei pentru fiul ei.”