Cum ne izbăvim de împietrirea inimii?
Dacă eşti împietrit, eşti împietrit ca o stâncă, ca o scândură şi nu mai ai lucrare. Nu auziţi că fără lucrarea ta, Dumnezeu nu te poate ajuta?
Starea de împietrire e o absenţă. Şi nu este permis să nu gândeşti la Dumnzeu toată ziua, toată clipa. Este Dumnezeu, care ne-a dat toate frumuseţile posibile, văzute şi nevăzute. El ne întăreşte şi spune: Fără de Mine nu puteţi face nimic.
„Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Şi atunci noi avem datoria, să-L iubim, să ne gândim la El. Iar dacă eşti împietrit, eşti împietrit ca o stâncă, ca o scândură şi nu mai ai lucrare. Nu auziţi că fără lucrarea ta, Dumnezeu nu te poate ajuta?[...]
Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, căutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu e o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat şi are harul şi puterea lui Dumnezeu asupra lui. În plus, faţă de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care ştie şi cunoaşte toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1996, pp. 130; 139-140)