Părinte, cum voi simți mucenicia și nevoința?

Ca să simți și tu puțin ce înseamnă mucenicie, să primești cu bucurie cel puțin disprețul. Și dacă vrei să simți puțin și nevoință, fiindcă nu poți pos­ti 40 de zile ca Hristos, postește și tu (adică post negru toată ziua) o miercuri în care L-au trădat și o vineri în care L-au răstignit. Cei care vor să mărturisească pentru dragostea lui Hristos, dar nu au prilej de mucenicie, pot ca dra­gostea aceea a lor, de care se ard, să o manifeste în nevoință trupească pentru sufletele adormiților care se chinuiesc, ca să afle și ei puțină odihnă. Pre­cum mucenicia este prăznuire, tot astfel și nevoința este prăznuire, pentru că acel ce se nevoiește se de­părtează de toată mângâierea omenească, și atunci o află pe cea dumnezeiască.

Sfinții Mucenici simțeau o mare bucurie atunci când li se dădea prilejul să mucenicească. Ascetis­mul în viața duhovnicească a început de la mucenicie. Atunci când Marele Constantin a luat stăpâ­nirea, a scos pe creștini din închisori – pentru că îi țineau acolo ca să termine cu ei – pe unii secătuiți, pe alții în alt fel etc. și au încetat muceniciile. Dar cei care așteptau în închisori cu bucurie rândul lor ca să mărturisească, când au fost eliberați, mult s-au mâhnit că Marele Constantin le-a stricat trea­ba. De acolo unde așteptau mucenicia cu bucurie, s-au aflat liberi. De aceea, din dragoste față de Dum­nezeu și din flacăra ce o aveau ca să mărturisească, au plecat să se nevoiască, să pustnicească în munți. De aceea, chinurile pe care le-ar fi primit de la Dio­clețian și Maximian și le-au făcut singuri ei înșiși prin nevoință (...) și s-au dăruit nevoinței pentru dragostea lui Hristos, după care i-au urmat și alții în nevoință. Astfel a intrat ascetismul în religia noastră.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 263-265)