În bazinul cu o capacitate de 36 de tone, termometrul indică o temperatură a apei de 10 grade. Ea provine direct din izvor și debitul ei este foarte mare. În 24 de ore, prin bazinul unde cresc păstrăvii trec 150 de tone de apă care se duc mai jos, într-un iaz. Cu un asemenea debit, în cinci secunde s-ar umple o găleată de zece litri.

Aproximativ o mie de pești așteaptă să fie hrăniți și sar deasupra apei când Părintele Constantin le aruncă niște boabe negre din mâncarea lor specială. „Când mâncăm noi, le dăm și lor”, spune dânsul zâmbind. Până la toamnă vor intra trei într-un kilogram și cam atunci se vor și sacrifica. La 300 de grame, păstrăvul e un pește pe care un om abia îl mănâncă.

„În condiții naturale, păstrăvul se hrănește cu ce găsește”

„Apa este de izvor, mâncarea este bună. Cât le dai, atâta cresc. Hrana e foarte scumpă. Păstrăvul asimilează 90% din ce mănâncă. În condiții naturale, el se hrănește cu ce găsește. Mănâncă și carne, și brânză. Când îi pregătim pentru sacrificare, le dăm brânză sau altă hrană și carnea capătă alt gust. Cumpărăm puiuți de pește de 30 grame, adică de șapte centimetri lungime. Înmulțirea lor e foarte dificilă. Din icre proprii nu se prea înmulțesc în crescătorie, pentru că își mănâncă și icrele, și puii. Și atunci îi aducem de la cei care se ocupă cu așa ceva”, spune fratele Constantin.

Iarna, peștii hibernează, nu se mai hrănesc, nici nu mai cresc, dar nici nu mor. În păstrăvărie apa nu îngheață, e constantă ca temperatură.

***

Ne retragem și lăsăm păstrăvii să-și termine cina, fiindcă până la toamnă trebuie să fie buni de pus în farfurie. Ei nu știu acest lucru, dar carnea lor este una dintre cele mai sănătoase, mai ales că sunt crescuți la mănăstire, cu ascultare și binecuvântare.