Cum tratăm durerea de cap

Stil de viaţă

Cum tratăm durerea de cap

Durerea de cap sau cefaleea, aşa cum este numită în termeni de specialitate, este una dintre cele mai frecvente afecţiuni în care este implicată automedicaţia. Pacienţii trebuie să se prezinte însă la medic, deoarece tratamentul este diferit pentru fiecare formă de cefalee.

Cefaleea este definită ca o senzaţie de durere localizată la nivelul capului. Aceasta este însoţită adesea şi de alte simptome, cum ar fi  greaţa, vărsăturile, anorexia, fotofobia (sensibilitate la lumină), fonofobia (sensibilitatea la zgomote), dificultăţi în vorbire şi tulburări ale somnului. La unele persoane, această durere de cap poate fi asociată şi cu vedere înceţoşată, diaree, crampe abdominale, paloare facială, senzaţie de căldură sau frig, răcirea extremităţilor.

Migrena, una dintre multele forme de cefalee, este întâlnită mai frecvent la femei. Criza de migrenă are durata cuprinsă între 4 ore şi 72 de ore şi se termină adesea după un somn profund.

Studiile au constatat că, în mod curent, 36% dintre persoanele care suferă de migrenă solicită sfatul unui medic specialist în legătură cu tratamentul necesar, 45% consideră că nu mai au nevoie să ceară sfatul unui medic, iar 19% nu s-au adresat niciodată unui medic specialist pentru această problemă de sănătate.

În cele mai multe cazuri, cei care suferă de astfel de dureri de cap optează pentru automedicaţie, respectiv pentru analgezice care se eliberează fără prescripţie medicală, cum ar fi Acid acetilsalicilic (cu denumiri comerciale de Aspirin®, Rompirin®, Aspimax®, Europrin®, Pharmapirin®, Santapirin®), Acetaminofen (Paracetamol®,  Panadol®, Paracetol®, Adol®, Paramol®, Paralen®), Ibuprofen (Ibufen®, Advil®, Nurofen®, Paduden®, Rupan®, Modafen®, Marcofen®, Brufen®, Motrin®), Naproxen (Naprosyn®, Nycopren®), Metamizol (Algocalmin®, Novocalmin®, Algozone®). Foarte mult utilizate în tratamentul migrenei sunt şi asocierile de medicamente în doze fixe, ceea ce a crescut complianţa la tratament, a crescut eficacitatea şi tolerabilitatea. Dintre acestea, se folosesc foarte frecvent asocierile cu doze fixe care conţin acid acetilsalicilic, acetaminofen sau cafeină.

Multe persoane solicită de la farmacie medicamente din grupul triptanilor: Sumatriptan (Imigran®) etc. Excesul de medicamente pentru tratamentul migrenei, incluzând triptani, poate determina creşterea frecvenţei şi intensităţii crizelor de migrenă şi poate creşte sensibilitatea la stimulii care declanşează criza de migrenă.

Tocmai de aceea, prezentarea la medic este absolut necesară, acesta fiind cel care va stabili mai întâi de ce tip de cefalee suferă bolnavul, urmând ca apoi să instituie tratamentul adecvat.

Citește despre: