Cum va arăta păcătosul la Judecata de Apoi?
Primăvara a adus viaţă, îmbrăcăminte nouă şi podoabe pentru toată împărăţia plantelor. Unele rămân însă tot în golătatea şi urâciunea cea de iarnă. Pentru ce? Pentru că întru ele s-a stins viaţa lăuntrică, s-a pierdut putinţa de a primi hrană, de a respira aer şi a-şi pune în mişcare sevele lor. Iată, deci, icoana adevărată a omului păcătos, care ne arată cum va fi acesta în Ziua Învierii obşteşti!
Aruncaţi-vă privirile asupra orişicărei grădini veţi voi: într-însa, cu sosirea primăverii, totul s-a înnoit, înfloreşte şi miroase frumos; iar unele ramuri şi unii arbori care în timpul iernii nu şi-au păstrat viaţa lăuntrică acum sunt goi, uscaţi, morţi şi întunecă cu prezenţa lor strălucirea celorlalţi arbori.
Primăvara a adus viaţă, îmbrăcăminte nouă şi podoabe pentru toată împărăţia plantelor. Unele rămân, însă, tot în golătatea şi urâciunea cea de iarnă. Pentru ce? Pentru că întru ele s-a stins viaţa lăuntrică, s-a pierdut putinţa de a primi hrană, de a respira aer şi de a-şi pune în mişcare sevele lor.
Iată, deci, icoana adevărată a omului păcătos, care ne arată cum va fi acesta în ziua Învierii obşteşti! Şi el, în mijlocul schimbării şi prefacerilor necontenite ale materiei, va rămâne întreg, deoarece firea omenească este nepieritoare şi nemuritoare. Însă păcătosul va fi asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe pământul cel nou, sub noul cer, totul va învia şi se va lumina, el se va arăta mort cu duhul, urât cu trupul şi va avea soarta arborelui uscat.
Nici un grădinar nu suferă multă vreme ca grădina sa să fie sluţită – primăvara mai ales – de pomii cei uscaţi, apoi cu atât mai vârtos Grădinarul Cel Ceresc nu va îngădui ca păcătoşii, prin prezenţa lor, să stâlcească Raiul desfătării celei veşnice! Şi El va porunci să se adune pomii şi ramurile uscate şi să fie aruncate în focul cel veşnic. Zicem veşnic, căci sub cerul cel nou şi pe pământul cel nou toate vor fi veşnice.
Cum şi prin ce putem înlătura de la noi această grozavă soartă? Vădit lucru că nu prin curăţia şi sfinţenia noastră, căci unde este omul care să nu greşească? Atunci prin ce? Prin credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Cărui daruri se acoperă toate nedreptăţile noastre şi prin al Cărui Sânge se spală toate păcatele noastre! Prin căinţă sinceră pentru păcatele noastre, unită cu părăsirea tuturor deprinderilor noastre rele şi a tuturor faptelor întunericului! Prin răsplătirea după putinţă a nelegiuirilor şi strâmbătăţilor noastre cu fapte bune izvorâte din dragoste şi smerenie! Iată drumul ce duce la pământul cel nou şi sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este şi nici nu poate să mai fie.
(Sfântul Inochentie al Odessei, Înţelepciunea dumnezeiască şi rosturile naturii, traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 60-62)
