Avem datoria să postim

Cuvinte duhovnicești

Avem datoria să postim

    • Avem datoria să postim
      Avem datoria să postim

      Avem datoria să postim

Duhul Sfânt i-a luminat pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre şi ne-au scris ca să postim, ca să ne omorâm patimile, să ne smerim trupul care e un lup, un porc, o fiară, un leu.

Domnul, fraţii mei, a fost vândut în mâinile evreilor, a fost ocărât, bătut şi răstignit după firea omenească. În Miercurea Mare a fost vândut, iar în Vinerea Mare a fost răstignit. Şi noi, fraţii mei, ca nişte creştini bine-cinstitori, se cade să postim mereu, dar mai cu seamă miercurile, fiindcă Domnul a fost vândut, şi vinerile, fiindcă a fost răstignit.

De asemenea, avem datoria să postim şi celelalte posturi, aşa cum i-a luminat Duhul Sfânt pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre şi ne-au scris ca să postim, ca să ne omorâm patimile, să ne smerim trupul care e un lup, un porc, o fiară, un leu. Mai ales că, e ştiut, cu puţin trăim mai uşor, iar când mâncăm mult, vom face şi ieşiri multe. Eu pot să trăiesc acum cu o sută de grame de pâine. Pe acelea le binecuvântează Dumnezeu fiindcă sunt necesare. Dar să nu mâncăm o sută zece grame. Acele zece grame în plus sunt blestemate, fiindcă sunt o risipă, sunt ale celui flămând.

Păziţi cele patru posturi, creştinii mei? Cum umblaţi pe aici? Dacă sunteţi creştini, se cade să le păziţi, mai cu seamă Sfântul şi Marele Post de patruzeci de zile. Ţineţi aici trei zile de post, [miercurea, vinerea şi] lunea curată? E lucru bun şi sfânt a o păzi şi pe aceasta.

(Viața și Învățăturile Cuviosului Mucenic Cosma Etolianul, Editura Deisis, 2001, p.134)