Cateheză despre a 5-a săptămână din Post (I)

Stăpânul nostru ne-a dat vederea ochilor ca pe o mare comoară, pentru ca din făpturile văzute admirându-L pe Făcătorul și închipuindu-ne pe cele nevăzute, să alergăm la El. Nu știu cum abătându-ne ochii în chip pătimaș de la atâta frumusețe privim cu curiozitate cele ce ne trag la pierzanie, iar unii, având ochii plini de iscodire adulteră privesc cu neînfrânare la fețe chipeșe, neauzindu-L pe Domnul și Mântuitorul nostru spunând limpede că „cel ce privește la femeie ca să o poftească pe ea a și săvârșit adulter cu ea în inima lui”.

Cateheza a 9-a

A aceluiași despre a cincea săptămână din post și despre cele cinci simțuri ale trupului și mărturii din Sfânta Scriptură și îndemnuri folositoare

Binecuvintează, părinte,

Frați și părinți, încheind deja săptămâna crucii și cea de-a patra din post și ajungând, deja cu harul lui Dumnezeu, ziua de Duminică, har Celui ce are putere asupra vieții și stăpânește asupra morții și Care mântuiește din necaz și izbăvește „de tot răul”[1], cum arată Înțelepciunea. Urmând să intrăm în a cincea săptămână cea de același număr cu cele cinci simțuri, cred că este drept să vorbesc puțin dragostei voastre despre cele cinci simțuri, adică, văzul, mirosul, auzul, gustul, și pipăitul pentru care este nevoie de multă sârguință, multă trezvie, multă priveghere celor ce vor să se mântuiască ca nu cumva „moartea”, cum este scris, „să intre prin porțile noastre” – dar numesc porți cele cinci simțuri de care am vorbit mai înainte – căci așa cum neamurile barbare intră prin porțile cetății și pun stăpânire pe ea sau își țintesc săgețile prin porți și îi nimicesc pe mulți, la fel și barbarii demoni, prin porți, adică prin simțurile noastre își țintesc săgețile poftelor rușinoase, rănesc și omoară sufletele noastre. Căci trimite vicleanul săgeți în inimă, uneori prin vedere, prin faptul de a vedea rău și a se răni de „pofta frumuseții”, alteori prin miros, prin faptul de a mirosi cu patimă ceva, alteori prin auz, prin faptul că auzim cele vătămătoare, alteori prin gust, printr-un regim de viață bogat în alimente și desfătător, și alteori prin pipăit, prin faptul că punem mâna rău pe ceva sau furăm sau ne lăcomim și răpim cele străine sau lovim cu nedreptate și fără milă.

Și Dumnezeu, plăsmuind pe om după propriul Său chip prin har și înzestrându-l pe el cu voie liberă, ca un mare dar, ne-a dăruit nouă și aceste cinci simțuri, nu ca să privim pătimaș și să auzim și să mirosim și să pipăim și să gustăm, ci gura ne-a dat-o să ne hrănim trupul cu cele necesare menținerii vieții și ca să o deschidem pe aceasta pentru Dumnezeu, mâinile ni le-a dat ca să lucrăm cu ele felurite lucrări cuvenite și să le ridicăm la rugăciune către Dumnezeu, mirosul ca să mirosim buna mireasmă mântuitoare și raclele sfinților de mir izvorâtoare și să-i imităm pe aceștia, iar urechile ni le-a dat ca să auzim minunile lui Dumnezeu și cele care ne îndeamnă pe noi la mântuire, ochii, ca să vedem lumina și făpturile lui Dumnezeu și să slăvim și să admirăm nesfârșita înțelepciune și putere a lui Dumnezeu. Căci cum nu L-ar admira cineva văzând înălțimea cerului atât de mare, lățimea lui și mărimea și strălucirea luminătorilor și felurimea stelelor și buna lor rânduială și cale și mulțimea lor cu totul nenumărată, numită și numărată numai de Creatorul –Cel ce numără mulțimea stelelor și dă tuturor numele lor – și iarăși „Când am făcut stelele M-au lăudat toți îngerii Mei”, blândețea și violența vânturilor, producerea ploilor, mulțimea păsărilor, anotimpurile anului și cât folos aduce schimbarea lor vieții întregi, lățimea pământului, felurimea lui, cum ar fi pustiul, tărâmul locuit, zonele câmpene, dumbrăvile și crângurile, șesul, folosul pomilor roditori și al celor neroditori, cursul râurilor, necesitatea și folosul izvoarelor și a puțurilor, arăturile, livezile, felurimea pomilor, buna lor mireasmă și dulceața și plăcuta lor priveliște, felurimea plantelor, turmele dobitoacelor, neîmblânzirea fiarelor sălbatice, mărimea mării, și cum este împrejmuită și reținută de nisip măreția ei și nu depășește hotarul pus ei – până aici, zice vei veni și mai departe nu vei trece, aici se vor sfărâma valurile tale” – partea ei navigabilă și nenavigabilă, folosul minunat al corăbiilor și vaselor, mulțimea mult felurită a peștilor și toate celelalte făpturi ale lui Dumnezeu câte pot vedea ochii noștri.

De aceea și Stăpânul nostru ne-a dat vederea ochilor ca pe o mare comoară, pentru ca din făpturile văzute admirându-L pe Făcătorul și închipuindu-ne pe cele nevăzute, să alergăm la El. Nu știu cum abătându-ne ochii în chip pătimaș de la atâta frumusețe privim cu curiozitate cele ce ne trag la pierzanie, iar unii, având ochii plini de iscodire adulteră privesc cu neînfrânare la fețe chipeșe, neauzindu-L pe Domnul și Mântuitorul nostru spunând limpede că „cel ce privește la femeie ca să o poftească pe ea a și săvârșit adulter cu ea în inima lui”.

Vedeți rodirile iscodirii ochilor? Vedeți odrăslirile furtului și neascultării și al mâncării? Vedeți câte rele au izvorât din călcarea unei singure porunci? „Căci dacă Dumnezeu nu i-a cruțat pe cei întâi zidiți pe care i-a plăsmuit cu mâna Lui și care au păcătuit” să luăm aminte ca nu cumva să nu ne cruțe nici pe noi păcătuind fără de pocăință. Mai bine zis „nu i-a cruțat nici pe îngerii care au păcătuit, ci legându-i cu legăturile întunericului în iad i-a dat să fie păziți spre judecată. Și n-a cruțat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe ca al optulea propovăduitor al dreptății, când a adus potopul peste cei fără credință. Și cetățile Sodomei și Gomorei osândindu-le la nimicire le-a prefăcut în cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților în viitor. Iar pe dreptul Lot chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți l-a izbăvit”[2]. Căci „Domnul poate să scape de ispită pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze ca să fie pedepsiți în ziua judecății, Și mai vârtos pe cei ce umblă după imboldurile cărnii în pofte spurcate”, „având ochii plini de pofta desfrânării”, săvârșind adulterul de vreme ce „cel ce privește ca să poftească a și săvârșit adulterul în inima sa”, precum este scris.

Așadar, auzind de la Domnul sentința aceasta să nu îndrăznim a-L contrazice. Căci contrazicere este faptul de a spune că „și cu ce mă vatăm dacă văd și mă întâlnesc cu o femeie și nu-mi aduc nici o vătămare cu ea?” Cu ce te vatămi? Ascultă cu ce te vatămi! Săgeata poftei îți rănește inima, se spurcă cugetul tău, săvârșești adulter în inima ta, cum spune Domnul, zămislești din poftă, iar „pofta zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte”[3]

(Sfântul Neofit din Cipru, Cateheze monahale Scrieri II)

[1] Înț. Sol. 16, 12-13.

[2] II Petru, 2, 4-7.

[3] Iac. 1, 15.

De la același autor

Ultimele din categorie