Cateheza a 4-a

Despre faptul de a ne păzi cetatea sufletului nostru de îndeletnicirile rele, prin paza dumnezeieștilor porunci

Frați și părinți, cumplită este neorânduiala care are loc între creștini, cum am spus mai înainte, dar putem ghici de aici că și relele care urmează sunt pline de tragedie. Încă nu mă tem într-atât eu ticălosul de aceasta, chiar dacă cineva își va ascuți sabia împotriva mea, chiar dacă ar adăuga răni, chiar dacă ar aduce asupra mea surghiun, chiar dacă m-ar amenința cu moartea, numai să fie pentru Bunul Dumnezeu și pentru adevăr. Dar mă tem și mă înfricoșez de înrâurirea diavolească stârnită în smeritul meu suflet, când împărățește în trupul meu muritor păcatul care se ridică împotriva virtuții prin mulțimea nenumărată a patimilor oștite de el. Și aceasta este pentru mine înfricoșător – săgeata plăcerii, fiindcă rănește nu trupul, ci inima. Și aceasta este pentru mine înspăimântător – sângele, nu cel care curge pe pământ prin sabie, ci care se varsă în suflet prin sabie nevăzută, foametea, cum cântă prorocul, nu de pâine, nici de apă, ci de a auzi cuvântul Domnului. De acestea mă tem eu și pentru acestea mă aflu tremurând, fără îndoială că și voi, cei învățați de Dumnezeu, încât, rămânând noi afară din meșteșugirea stăpânitorului veacului acestuia, să fim conduși de Împăratul a toate și Stăpânul Dumnezeu prin arătarea faptelor bune și înstrăinarea de îndeletnicirile rele.

Să luăm aminte, fraților, la noi înșine și să urmărim cu atenție ca nu cumva să sară cineva în cetatea sufletului nostru ca uneltitor și străin, fie vreo minte mândră, fie vreun cuget pătimaș, fie vreo plăcere furișată[1] care ne atrage, fie vreo neascultare care ne gonește, fie vreo idioritmie care ne înșală și care ne pierde, fie vreo împietrire fără pocăință, fie vreo neascultare fără mângâiere, fie vreo neîmpăcată îndreptățire, fie orice altceva dintre cele ce pot să tulbure sufletul. Ci să ne împrejmuim ca și cu niște metereze prin dumnezeieștile porunci și să rămânem pururea teferi. Și de s-ar întâmpla să intre vreun asemenea fur, degrab să fie suspectat și legat și trimis departe de noi, și noi să ne asumăm, dacă vreți, vă rog, obișnuința împotriva patimilor și întărirea inimii și stăpânirea duhului, pentru ca, loviți fiind, să nu cădem, ci să lovim îndărăt și să-i alungăm pe vrăjmașii cei ridicați în chip nevăzut împotriva noastră. Astăzi lovește un demon, mâine altul se ridică, apoi iarăși altul, mă refer la cel al curviei, al lăcomiei pântecelui, al mândriei, al înălțării cugetului, al fricii, al îndrăznelii, al cultivării voii proprii, al nesăbuinței, al altor zeci de mii de patimi, ale căror nume nu este momentul să le înșirăm. Trebuie să le înfruntăm pe toate, să le războim pe toate, să le nimicim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ne va da cununa biruinței în ziua răsplătirii.

Și fericit este, frații mei, cel ce aude și pricepe și păzește acestea, cel ce se silește pe sine în fiecare zi în războiul cel înțelegător. Căci silință presupune faptul de a se mântui și cei ce se silesc sunt răpitorii Împărăției Cerului și de aceea nu trebuie să vă mirați când se întâmplă să fiți ispitiți pentru cercarea voastră. Pentru aceea nu vă împuținați cu sufletul când sunteți mustrați, pedepsiți, povățuiți, opriți de la Sfintele Taine, înnebuniți, ocărâți, se întâmplă să fiți și insultați, dacă trebuie. Ci veseliți-vă și îndrăzniți și prindeți curaj, fiindcă în acestea este mântuirea voastră, în acestea este înaintarea, în acestea mucenicia, în acestea sunt cununile, celelalte trebuie lăsate pentru vremea potrivită. Iar Domnul și Dumnezeul părinților noștri și Cel ce păzește ne va păzi și Cel ce izbăvește ne va izbăvi acum și pururea din toată ispita, din tot necazul și nevoia, din toată vrăjmășia și nebunia demonilor, întru El fiind păziți, întru El izbăviți, că Lui I se cuvine cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari, Editura Doxologia, în curs de apariție)

[1] Litt. plăcere hoață.