Dar ce a sfătuit diavolul pe Adam? Să se suie mai sus decât firea sa, nădăjduind ca va fi întocmai cu Dumnezeu. Căci dacă pe mine, zice diavolul, aceasta m-a scos din Cer, cu mult mai mult aceasta îl va scoate pe om din rai. De aceea și Solomon zice: „Domnul, celor mândri le stă împotrivă” (Pilde 3, 34), N-a zis „Dumnezeu pe cei mândrii îi lasă sau îi lipsește de ajutorul Lui”, ci „le stă împotrivă”.

Și nu are trebuință Dumnezeu de oștire ca să facă lupta cu cel mândru, căci ce poate fi mai slab decât cel mândru? Și precum cel ce și-a pierdut vederile, pătimește mult rău, așa și cel mândru care nu știe pe Domnul. Căci începutul trufiei este a nu ști pe Domnul, și cade din lumina Lui și este lesne biruit de oameni. Iar dacă și tare ar fi cel mândru, nici așa n-are Dumnezeu nevoie de oștire împotriva lui, căci Celui care a adus toate la ființă i-a fost de ajuns numai voința, cu mult mai mult este de ajuns spre surparea acelora.

Dar pentru care pricină zice că le stă împotrivă? Ca să arate mărimea urâciunii către cel mândru. Și cum că rana mândriei este cumplită am arătat din cele ce am zis și se poate arăta și din altele. Și de voiți ca și din altele să cunoașteți pricina care a făcut rana, ascultați. Scriptura are obicei să spună nu numai păcatul, ci ne arată și pricina păcatului. Și face aceasta întărind pe cei sănătoși ca să nu cadă în cele ce nasc păcatul. Așa și doctorii, când merg la cei bolnavi, mai înainte de cercetarea bolii iscodesc pricinile ei, ca să oprească răul de sus, căci cel ce taie numai odraslele și lasă rădăcina nu fac altceva, ci numai se ostenesc în zadar.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Dascălul pocăinței – Omilii și cuvântări, Editura Sfintei Episcopii a Râmnicului Vâlcea, Râmnicu Vâlcea, 1996, p. 134)