Dumnezeu nu săvârșește minuni prin săraci, nici prin bogați, ci prin drepți
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, ca și ei față de Acesta, în timp ce smeriților le dă har, deoarece au duhul smereniei. Dumnezeu a săvârșit și face minuni nenumărate, ca să-i smerească pe cei mândri și să-i înalțe pe cei smeriți.
Nu trebuie să ne înșelăm, Dumnezeu nu săvârșește minuni prin săraci, nici prin bogați, ci prin drepți. El stă de partea celor care, pocăiți fiind, se smeresc înaintea Lui:
„Când a văzut Domnul că ei s-au smerit, atunci a fost cuvântul Domnului din nou către Șemaia și a zis: S-au smerit; nu-i voi mai stârpi și în curând le voi da izbăvire. Mânia mea nu se va mai vărsa asupra Ierusalimului prin mâna lui Șișac” (II Paralipomena 12, 7), a spus Domnul conducătorului Ierusalimului, când i-a atacat conducătorul Șișac.
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, ca și ei față de Acesta, în timp ce smeriților le dă har, deoarece au duhul smereniei. Dumnezeu a săvârșit și face minuni nenumărate, ca să-i smerească pe cei mândri și să-i înalțe pe cei smeriți.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, 105 capete despre minuni, traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2011, pp. 20-21)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro