Facem noi milostenie?

Cuvinte duhovnicești

Facem noi milostenie?

    • Facem noi milostenie?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Şi dacă înfăptuieşti o nedreptate şi nu un fapt de milostenie, dându-i altuia tot ce ai răpit, cum socoteşti că este milostenie să dai doar câteva firimituri, adică mai nimic?

Spune-mi, dacă ai dinaintea ta doi oameni, dintre care unul este gol, iar celălalt este îmbrăcat, iar tu îl dezgoleşti pe cel de-al doilea ca să-l îmbraci pe primul, nu înfăptuieşti o nedreptate? Cu siguranţă că da. Şi dacă înfăptuieşti o nedreptate şi nu un fapt de milostenie dându-i altuia tot ce ai răpit, cum socoteşti că este milostenie să dai doar câteva firimituri, adică mai nimic?

Bogatul din Evanghelie nu a săvârşit nici o nedreptate faţă de Lazăr. Cu toate acestea, pentru că nu a avut milă de el, a fost osândit să se chinuiască în iad (Luca 16, 19-25). Atunci, ce putem să spunem despre noi, care nu numai că nu dăm milostenie, dar şi nedreptăţim?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 224)

Citește despre: