Îndreptățirea de sine acoperă ochii duhovnicești și atunci omul nu mai vede ceea ce este în realitate.

Trebuie să gândim smerit despre noi înșine și cu smerenia să îmbinăm orice lucrare a noastră, iar smerenia falsă, expusă în justificarea nedorinței și a lenei față de nevoință, să o alungăm cât mai departe: „Cum credem noi, păcătoșii, că putem face acest lucru? Așa au fost sfinții...”. Așa ne este dat să-i auzim pe cei care nu vor să se ostenească pentru mântuirea lor. Le putem răspunde: „Da, este adevărat, dar și sfinții, foarte adesea, au fost mai întâi mari păcătoși și au devenit sfinți nevoindu-se”, de aceea să te socotești păcătos și spre bine să te silești. Și vei avea folos. Îndreptățirea de sine este rădăcina răului.

Găsirea îndreptățirii de sine nu poate liniști conștiința, ea doar îl zăpăcește mai mult pe om. (Sfântul Nicon de la Optina)

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 181-182)