Modestia nu este slăbiciune, ci putere și curaj

Modestia es­te, fără discuție, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv față de ceilalți oameni – nu-i agasează cu pretențiile sale, nu-i chinuie dându-și importanță. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinstește, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi și pe oameni, care de la Dumnezeu își au toate darurile.

În lumea aceasta, mulți sunt cei care nu cu­nosc legile duhovnicești – însă aceste legi exis­tă și dovedesc netemeinicia necredinței în lumea duhovnicească. Omul care, mândrindu-se, se la­udă, produce o impresie penibilă, respingătoare, asupra tuturor, chiar și asupra oamenilor lipsiți de religiozitate – și, cu cât mai mult se laudă și se îngâmfă, cu atât le pare mai penibil celor din jur. Aceasta e acțiunea legii duhovnicești. Și cu cât este mai modest omul, cu atât le este mai plăcut tuturor. Cei modești sunt iubiți de toți, cei mândri le sunt respingători tuturor. Vedem limpede că până și în oamenii necredincioși acționează o lege nestrămutată – și, dacă cei necredincioși nu prețuiesc modestia în ei înșiși, o prețuiesc întot­deauna în ceilalți oameni.

Nu vom greși dacă vom recunoaște modestia drept una dintre trăsăturile cele mai dătătoare de mângâiere ale personalității umane. Modestia es­te, fără discuție, egala milostivirii, fiindcă omul modest este deja milostiv față de ceilalți oameni – nu-i agasează cu pretențiile sale, nu-i chinuie dându-și importanță. Vrând sau nevrând, cel lipsit de mândrie întotdeauna Îl cinstește, în primul rând, pe Dumnezeu, iar apoi și pe oameni, care de la Dumnezeu își au toate darurile.

Ca atare, cel modest nu pierde niciodată în viață; talentele și calitățile lui nu sunt diminuate de modestia lui, ci, dimpotrivă, cresc și mai mult.

De asemenea, modestia nu înseamnă nicide­cum slăbiciune, așa cum cred unii, care se tem de ea. Ea și numai ea este putere și vitejie a du­hului. Și în viața societăților și a popoarelor, „mândria merge înaintea pieirii”. Nivelul de cultură autentică este direct proporțional cu modestia socială și internațională – și de aceea Cuvântul, Care a zidit lumile, a luat asupra Sa o viață de Om modest și a străbătut o cale de viață pătimitoare, arătând duhul modestiei ca pe o lumină care călăuzește la slava nesfârșită a Împărăți­ei cerești. Smerenia lui Iisus Hristos a devenit pecete a adevărului în om. (Sfântul Ioan Maximovici)

(Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 123-124)

De la același autor

Ultimele din categorie