Pentru ce te întristezi? Pentru ce te superi? Pentru ce te necăjeşti? Pentru ce eşti mic la suflet? Crezi, oare, că are să îngăduie Dumnezeu să ne lase în părăsire când facem tot ce trebuie şi stă în puterea noastră să facem, adică să răbdăm, să stăruim, să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate? Crezi, oare, că nu biruie înţelepciunea Stăpânului nostru chiar atunci când lucrurile ar ajunge la deznădejde? Noi să facem tot ce depinde de noi şi să avem credinţă curată, încredinţaţi fiind că iscusit este Apărătorul sufletelor noastre. Şi negreşit, Cel Care ştie mai bine decât noi folosul nostru va rândui lucrurile aşa cum se cuvine, după cum este şi Lui cu cuviinţă şi nouă de folos, ca să primim şi răsplata răbdării, şi să fim învredniciţi şi de iubirea Sa de oameni.

 (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXII, IX, în PSB, vol. 21, p. 426)