„Bun eşti Tu, Doamne, şi întru bunătatea Ta, învaţă-mă îndreptările Tale” (Psalmul 118,68). Aşa s-a rugat profetul David şi tot aşa trebuie să te rogi şi tu, frate, lui Dumnezeu, din toată inima, pentru că rugăciunea este prima cale spre însănătoşirea de boala acestei credinţe şi nădejdi deşarte pe care am osândit-o până acum. Bun eşti Tu, Doamne. Tu eşti bunătatea însăşi, învaţă-mă cum să deprind de la bunătatea Ta să ţin legea Ta. Întru bunătatea Ta învaţă-mă îndreptările Tale.

Domnul, fiind bun cu tine, acest lucru îţi cere, aşteptându-te la spovedanie şi iertându-ţi păcatele. Aşteaptă să înveţi de la El să fii bun. Cum nu îţi este teamă că-L vei mânia abătându-te de la menirea pe care ţi-a dat-o? De ce vrei să fii atât de rău şi nelegiuit faţă de Dumnezeu, când El este atât de bun şi blând cu tine ? „Se cuvine oare a răsplăti binele cu răul?” (Ieremia). Aşa răsplăteşti tu binefacerile lui Dumnezeu? Aşa te slujeşti de bunătatea Lui şi aşa de harul spovedaniei, ca de o unealtă a păcatelor tale, ca să-L huleşti pe Domnul?

Ori una ori alta, păcătosule, dacă, poate, nu crezi, între iubirea lui Dumnezeu şi rău există o nepotrivire totală. Tu nu crezi în Dumnezeu cum ar trebui, adică nu crezi pentru Dumnezeu. Dacă totuşi crezi cum se cuvine, ai dori ca bunătatea Lui să-ţi fie pricină ca să păcătuieşti lucru cu totul potrivnic bunătăţii dumnezeieşti. Să ştii că nu faci altceva decât să-ţi înarmezi braţul împotriva Lui şi să faci să lupte mila cu dreptatea Lui.

De aceea, frate, să-L rogi mereu pe Domnul să-ţi scoată din inimă această speranţă înşelătoare şi rătăcitoare despre care s-a scris: „Am nădăjduit în oameni care sunt mincinoşi şi care, neîndoios, nu sunt temelie a statorniciei. Cu această minciună ne vom acoperi şi ne vom pune la adăpost de furtună” (Isaia). Să te lumineze Dumnezeu cu harul Său ca să înţelegi că această speranţă este doar o înşelăciune şi o capcană a diavolului. Cu ea i-a înşelat pe părinţii omenirii, Adam şi Eva, în rai, şi mai înşeală şi astăzi nenumăraţi păcătoşi nefericiţi pe care îi coboară în iad. Ca să te izbăveşti de ea spune către Domnul cuvintele lui David „Păzeşte-mă de cursa pe care mi-au pus mie” (Psalmul 140, 9).

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Despre metanie – pocăință, Editura Panaghia, pp. 14-15)