Unitatea credinţei

Cuvinte duhovnicești

Unitatea credinţei

    • Unitatea credinţei
      Foto: Silviu Cluci

      Foto: Silviu Cluci

Doar prin vieţuirea cu toţi sfinţii, în unitatea sobornicească a credinţei poţi fi un adevărat creştin, un adevărat următor al Dumnezeului-Om Hristos.

Cum îşi păzeşte Biserica Ortodoxă cea mai de preţ valoare a sa, cea mai sfântă persoană a Dumnezeului-Om Hristos? Ea îl păzeşte cu credinţa ei unică, sfântă, sobornicească şi apostolică. Cu uni­tatea credinţei, Biserica Ortodoxă şi-a păzit de-a lungul veacurilor unitatea, unicitatea vieţii şi adevărului divino-uman în trupul ei divino-uman; cu apostolicitatea ei, ea păzeşte continuitatea neîntreruptă a realităţii istorice, a puterii de viaţă dătătoare a trupului divino-uman şi a lucrării lui Hristos; cu sobornicitatea, ea apără integritatea vieţii şi adevărului divino-uman.

Doar „împreună cu toţi sfinţii”, după cuvintele Sf. Apostol Pavel (Efes. 3:18), se poate recunoaşte minunata taină a Persoanei lui Hristos. Cu alte cuvinte, numai aşa se poate crede cu adevărat şi corect în Dumnezeul-Om Hristos. Doar prin vieţuirea cu toţi sfinţii, în unitatea sobornicească a credinţei poţi fi un adevărat creştin, un adevărat următor al Dumnezeului-Om Hristos. De fapt, viaţa în Biserică este pururea sobornicească, pururea în comuniune cu toţi sfinţii. Prin urmare, un mădular adevărat al Bisericii simte viu că este de o credinţă cu Apostolii, Mucenicii şi cu toţi sfinţii din toate veacurile, că ei sunt pururea vii şi că ei toţi sunt, în acelaşi timp, plini de una şi aceeaşi putere divino-umană, una şi aceeaşi viaţă divino-umană, unul şi acelaşi adevăr divino-uman. Nu există sobornicitate în afara Bisericii, căci doar vieţuind, înlăuntrul Bisericii se creează în om simţământul sobornicităţii de credinţă, adevăr şi viaţă cu toţi membrii Bisericii, din toate timpurile.

Este cu neputinţă să dobândeşti o educaţie sobornicească a spiritului, alta decât aceea dobândită prin intrarea şi vieţuirea în Biserică. Întregul sens al suveranităţii (autorităţii) ortodoxe în timp şi al legăturii vii cu epoca patristică constă chiar în identitatea Bisericii, una şi unită în fiinţa ei universală, sobornicească, atemporală, în continuitatea neîntreruptă a succesiunii apostolice, a săvârşirii Tainelor, a comuniunii de credinţă, a unui Duh şi a aceluiaşi har lucrător. Aceasta este unitatea Trupului lui Hristos, unitatea casei lui Dumnezeu, în care cei ce au murit în cucernicie şi credinţă, sfinţii asceţi şi Părinţi ai Bisericii, nu numai că au trăit odată, ci tră­iesc chiar şi acum şi rămân pururi vii. Şi astăzi, fiecare preot care săvârşeşte Sf. Liturghie nu numai că re­petă chiar acele cuvinte pe care Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Ioan Hrisostom le-au hotărât mai înainte în faţa altarului, dar şi slujesc lui Dumnezeu împreună cu ei într-o comuniune reală (deşi neatinsă în sens literal). La fiecare dumnezeiască slujbă întreaga Biserică este de faţă în chip nevăzut, ca o adevărată „unică turmă”, aducând rugăciuni şi mulţumiri într-un singur suflet Domnului Iisus Hristos şi Părintelui Său. Aceasta nu este o legătură subiectivă, psihologică, cu trecutul, ci o unitate ontologică de viaţă. (Sfântul Justin Popovici)

(Sf. Nicolae Velimirovici, Sf. Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 132-134)