altar

Cel ce iubește pe Dumnezeu, acela și pe fratele său îl iubește

Cel ce umblă întru dreptate se teme de Dumnezeu, iar cel ce-și strâmbă cărările osândit va fi.

Cuviosul Pahomie Sihastrul, întemeietorul Mănăstirii Slatina

În anul 1553, voind Domnul să întemeieze o mănăstire în aceste locuri, a descoperit Cuviosul Pahomie o minune ca aceasta: în fiecare noapte spre duminici şi sărbători, când se fac slujbe în biserici, vedea cuviosul multe lumini aprinse într-un paltin mare, jos în poiană, iar deasupra lui auzea cor îngeresc, cântând troparul Schimbării Domnului la Faţă. Deci, rugându-se cu lacrimi, i s-a arătat Maica Domnului în vis şi i-a poruncit să se ducă la voievodul Alexandru Lăpuşneanu şi să-l îndemne să zidească în locul acesta mănăstire de călugări.

Ființa noastră – tronul împărătesc al lui Hristos

De câte ori ne spovedim și ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Iisus Hristos, nu numai că-L vedem în chipul potrivit puterii noastre de percepție, ci, mai mult ca orice pe lumea aceasta, El, Iisus Domnul, își face din ființa noastră tron împărătesc!

Ce este Proscomidiarul?

Proscomidiarul reprezintă locul ce era numit în vechime „jertfelnic”, pentru că aici se aduc darurile oferite de credincioşi pentru săvârşirea sfintelor slujbe.

„Vorbirea şi glumele în biserică se aseamănă cu râs la mormânt”

Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se dispreţuieşte sfinţenia bisericii şi se dă prilej de sminteală oamenilor. Ba, ceva mai mult, aceste urâciuni au devenit astăzi un obicei nedespărţit de biserică şi de credincioşii săi. Vai, ce dureros lucru este când singuri noi dispreţuim ce avem mai sfânt – Biserica – pe care o avem moştenire de la Hristos!

Protosinghelul Vichentie Mălău îi primea pe credincioşi cu bucurie şi dragoste

Le asculta necazurile, îi mărturisea, le rânduia canon, îi mângâia cu alese cuvinte duhovniceşti şi îi odihnea. A doua zi iarăşi îi ducea la trapeză, îi servea singur cu mâncare, le dădea pâine pentru drum, îi petrecea până la poartă şi, binecuvântându-i, îi libera cu pace.

Protosinghelul Vichentie Mălău – dăruit Bisericii trup și suflet

Odată a venit la mănăstire prefectul cu câţiva profesori. Părintele Vichentie, îmbrăcat într-o haină rea, văruia biserica: „Unde este stareţul mănăstirii?, l-au întrebat ei. Am vrea să vorbim cu dânsul”. „Mă duc să-l caut. Aşteptaţi puţin!”, a zis părintele. Dar ei, înţelegând de la alţii că el este stareţul şi văzându-l aşa rău îmbrăcat, îndată au plecat.

Din minunile icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ

Într-o vreme, făcându-se această litanie cu sfânta icoană în jurul mănăstirii (precum am arătat în minunea cea dintâi), când o aducea în biserică, s-a smuls sfânta icoană din mâinile norodului și răpindu-se s-a dus însăși la văzduh, și a stat deasupra amvonului. Și de acolo mergând spre ușile împărătești, a intrat în altar și, înconjurând altarul, a ieșit pe ușile celelalte și s-a așezat la al său loc, acolo unde pururea stă.
Când stai să te rogi, fă-ţi mintea ta preot şi inima ta altar.

La moartea lui Ștefan Vodă

Și plecându-ne cu lacrimi în rugăciune, Să-l implorăm pe domnul Ștefan cel Sfânt: „Ascultă-ne, doamne-ale noastre suspine, Așa cum făceai când erai pe pământ!”

Pagini