iubirea de Dumnezeu

Viața vieţii: realismul Euharistiei

Cu adevărat, Dumnezeu a creat omul ca pe o fiinţă căreia îi este în permanenţă foame, îi este foame de Dumnezeu, aşadar dorinţa lui este infinită. De aceea, încă de la începutul Bibliei, lumea întreagă este oferită omului ca un ospăţ universal. Dumnezeu, creând, binecuvântează toate lucrurile. Aceasta înseamnă că El Se face prezent şi face din cel mai firav fir de iarbă un loc de comuniune cu omul. Dumnezeu sălăşluieşte în toate şi prin toate îi face curte omului, caută să Se facă cunoscut şi îi spune: „Te iubesc!”.

Pocăința – cuvânt pentru cei care mereu vor, dar nu se pot hotărî

O, cum vom căuta această vreme de pocăinţă pe care acum o irosim „jucându-ne” (cu viața noastră) şi slujind drept „jucării” (pentru alții), şi nu o vom afla! „Tu totdeauna vrei şi niciodată nu te poţi hotărî! Dar până când vei fi cu sufletul împărţit şi fără rânduială în căile tale? Acum poţi, însă, pesemne, nu vrei cu totul. Ia seama să nu te afle moartea pe neaşteptate în această nehotărâre şi atunci vei vrea, însă deja nu vei mai putea!”.

Când înțelegi că nu toată singurătatea e rea, descoperi bucuria singurătății firești

În fiecare seară aveam nevoie să merg la o altă întâlnire, să fac parte dintr-un alt grup, căci trebuia să fiu integrat undeva. Permanent îmi schimbam masca. Cu toate acestea, acum, retrăgându-mă în sinea-mi, încep să trăiesc, să conştientizez că sunt un copil al lui Dumnezeu, pentru a-mi descoperi identitatea unică şi de neînlocuit, chipul meu, persoana mea. Încep să observ lucrarea patimilor. Pot să-mi văd puterile şi limitele.

Cum putem noi, oamenii, să învățăm iubirea?

Învăţăm iubirea nu prin silogisme, reflecţii, analiză, ci prin imitarea acestui mod de existenţă înfăptuit de Dumnezeu. Noi încercăm să realizăm acelaşi mod de existenţă. Desigur, suntem făpturi create, natura noastră este limitată, avem nevoie de aceste silogisme, de aceste analize, însă avem nevoie să învăţăm în permanenţă că toate acestea nu sunt suficiente pentru a ne oferi cunoştinţa adevărului iubirii. Ne trebuie o cale, o lucrare reală: Sfântul Ioan ne spune: „Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut deloc pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Iubire”.

Monahul Damian Guţea, despre cea mai grea patimă dintre toate

Mândria omoară cei mai mulţi oameni! Orice cădere a omului este numai din mândrie! Din pricina încrederii în sine, omul este lăsat să cadă în necredinţă, în desfrânare şi în deznădejde. Cu cât se mândreşte omul, cu atât cade mai repede şi mai de sus! 

Credinţa mea este dorul meu de Dumnezeu

Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credinţa mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine şi mă linişteşte. Credinţa mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotştiitorule Doamne, să Te gândeşti la mine.

La ce e bună tăcerea monahilor?

Cuvintele pe care nu le-am spus Sunt tot atâtea trepte ce pogoară Cu sufletul tot mai adânc m-am dus, Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Preotul care a slujit Sfânta Liturghie zilnic, timp de 50 de ani!

De la ora 8:00 la 15:00, timp de 50 de ani, inclusiv pe timp de război, a slujit Sfânta Liturghie, fără să lipsească nici măcar o singură zi.

Cum pot unii să trăiască fără Dumnezeu?

Cum se veselesc la soare, fără Dumnezeu? Doar El a făcut lumina: Îl slăvesc mereu! Cum se bucură de lună, fără Dumnezeu? El ne-a pus făclie-n ceruri: Lui mă-nchin mereu!

Judecata de Apoi ne arată că istoria lumii are un sfârşit

După cum a avut un început, are și un sfârșit. Noi credem în începutul descoperit nouă de Însuși Creatorul, Dumnezeu. El S-a făcut Om, arătându-ne că ne-a creat ca să creștem agonisind har, pentru a ajunge asemenea Lui. Acesta este adevăratul nostru început și sensul vieții noastre.

Pagini