lacrimi

Cu sufletul spre Domnul am strigat

Cu sufletul spre Domnul am strigat: Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete. Mă ține lutul meu, de lut legat, Și-n van vrea fierea lumii să mă-mbete.

Tânărul înviat din Nain și calea noastră către Hristos

„Mulți dintre noi, în momentul în care pierdem o ființă dragă, ne lamentăm, dar Sfântul Ioan Gură de Aur, într-una din predicile sale, ne rostește până la sfârșitul veacurilor: «Spune-mi, ce atâta tulburare? Nimeni nu poate să întoarcă ceea ce deja s-a făcut. Prin tânguirea noastră, prin manifestările noastre, noi întristăm pe Duhul Sfânt. Căci văzând păgânii comportarea noastră, ne vor judeca: Vai, aceștia sunt creștinii, care ne vorbesc nouă despre Înviere atât de frumos?»”,  a spus Părintele ieroschimonah David de la Mănăstirea Bisericani. 

Postul este puternică întărire, zid al lui Dumnezeu

Cu o scurtă postire, fugim de veșnică pedeapsă și post nesfârșit, că pentru păcat moștenim iadul cel plin de întristare, unde nu este mângâiere, ci foamete și lacrimi neîncetate. Postul spală păcatele, dezleagă cele mai dinainte fărădelegi și ne împiedică de la cele viitoare.

Închinare Sfintei Parascheva

Iaşiul şi Moldova sunt chipul tău, Un altar de rugă, jertfă şi speranţă, Mirul bucuriei ne-a ferit de rău Şi din sfinte moaşte prindem cutezanţă.

Bucură-te, privighetoare neadormită!

Pentru aceea, lepădând slăbiciunea cea femeiască și încingând tăria de la Dumnezeu cel din înălțime, a stătut în linie de bătaie împotriva pierzătorului. Și acesta o înspăimânta cu slăbiciuni și cu închipuiri neputincioase, căci uneori o înfricoșa cu arătări de șerpi veninoși și scorpii, alteori cu lei și cu urși și pisici sălbatice și cu alte fiare, dintre cele mai fioroase, altădată cu cele mai scârbavnice dintre fiare, cu broaște și țestoase.

„Pe Tine, Mirele meu te doresc și pe Tine, căutându-Te, mă nevoiesc”

Râvnind vieții lui Ilie, călătorul la cer, și lui Ioan, celui odrăslit în sterpiciune, s-a sălășluit în pustie. Fără hrană, fără apă, fără somn, răbda toate zilele săptămânii. O singură dată se împărtășea de hrană, sâmbăta și duminica, de puțină pâine și apă. Pat îi erau pietrele, iar îmbrăcămintea trupului, o mantie ruptă și zdrenţuită. Ochii ei erau izvor de lacrimi, iar gura cu buzele, vas de miruri, revărsând laudă neîncetată, umplând văzduhul de bună mireasmă duhovnicească. Rugăciunea ei era stăruitoare și încordată, și starea ei, de continuă priveghere.

Fiecare are relația lui personală cu Dumnezeu

Este necesar să avem din când în când această întoarcere către sine, pentru că toţi suntem în lipsă faţă de ceea ce ar trebui să fim. Să ne căim cu această constatare sinceră că suntem nevrednici.

Numai Hristos ne poate scoate din lațul singurătății

Să nu-L constrângem cu rugăciunile noastre pe Dumnezeu. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne scape de ceva, de boală sau altele, sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem de la El putere și întărire, ca să le răbdăm pe toate. 

Sfântul Neofit din Cipru a mâncat timp de 30 ani numai cereale și linte muiate

Cu trupul încins cu grele lanțuri, Sfântul Neofit și-a pus ca o regulă să nu guste deloc orice lucru care se coace la foc și astfel timp de 30 de ani nu a mâncat nimic altceva, nici pâine, afară numai de cereale și linte muiate și acestea iarăși cu măsură și înfrânare. Aspra dormire pe jos pe dalele de piatră ale culcușului său a obosit pentru puțin trupul lui mult chinuit. Nesfârșitele plecări de genunchi, stările de toată noaptea, rugăciunile fierbinți și neîncetata lectură și meditare a Sfintelor Scripturi l-au arătat pe sfântul „cel mai practic luptător al virtuții”.

Plânsul Sfântului Neofit din Cipru

Sfântul Neofit se punea pe sine mai prejos de toată zidirea, nevrednic și să vadă fața vreunui om și să fie și el însuși numit om pentru mulțimea păcatelor lui.

Pagini