lacrimi
 

Psaltirea – Catisma a paisprezecea

Doamne, auzi rugăciunea mea, și strigarea mea la Tine să ajungă! Să nu întorci fața Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!

Psaltirea – Catisma a treisprezecea

Bine este a lăuda pe Domnul și a cânta numele Tău, Preaînalte, A vesti dimineața mila Ta și adevărul Tău în toată noaptea,  În psaltire cu zece strune, cu cântece din alăută.

Psaltirea – Catisma a douăsprezecea

Pleacă, Doamne, urechea Ta și mă auzi, că sărac și necăjit sunt eu. Păzește sufletul meu, căci cuvios sunt; mântuiește, Dumnezeul meu, pe robul Tău, pe cel ce nădăjduiește în Tine.

Psaltirea – Catisma a unsprezecea

Luați aminte, poporul meu, la legea mea, plecați urechile voastre spre graiurile gurii mele. Deschide‑voi în pilde gura mea, spune‑voi cele ce au fost dintru început, Câte am auzit și am cunoscut și câte părinții noștri ne‑au învățat.

Psaltirea – Catisma a zecea

Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac. Întru dreptatea Ta, izbăvește‑mă și mă scoate, pleacă urechea Ta către mine și mă mântuiește.

Psaltirea – Catisma a noua

Ție Ți se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion, și Ție Ți se va împlini făgăduința în Ierusalim. Auzi rugăciunea mea, către Tine tot trupul va veni.

„Indiferent dacă ne căsătorim sau nu, pe Hristos nu trebuie să-L lăsăm”

„Era o dată o femeie al cărei bărbat era necredincios. Ea își făcea rugăciunile, canonul zilnic și nu-i interzicea bărbatului nimic. De la un timp, el o întreabă: «Ia să văd, ce citești tu acolo?». Femeia i-a dat și lui să citească. Și cu așa lacrimi a citit și l-a străpuns atât de tare, încât a depășit-o pe femeie în credință. Pur și simplu au venit și mi-au spus. Nu-s întâmplătoare lucrurile acestea”, spune Părintele Ciprian de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de pe Muntele Ceahlău.

Care sunt foloasele postului îmbinat cu rugăciunea și milostenia

Postul, privegherea şi rugăciunea înlesnesc dobândirea nepătimirii celei îndumnezeitoare, căci postul adevărat şi neîmprăştiat, împreunat cu milostenia, îl duc pe nevoitor, fără zăbavă, spre pragul nepătimirii.

Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!

În trecerea grăbită prin lume către veci, Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci! Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi, Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!

Naiv este acela care crede că Îi poate urma lui Hristos fără să verse lacrimi!

Chiar dacă inima noastră este învârtoşată din pricina egoismului ei animalic [...], există un Foc capabil să topească şi metalele şi rocile cele mai dure [...]. Numai iubirea cea sfântă poat face să izvorască lacrimi din inima creştinului [...]. Acolo unde nu este iubire, nu sunt nici lacrimi, chiar dacă ne nevoim în asceza cea mai mare, cu meditaţii puternice, posturi îndelungate şi reguli aspre de viaţă.

Pagini