lacrimi

Unui om care a ajuns la o poziție înaltă, însă nu și la fericire

Acum vă căiți amarnic că ați alergat către fericire pe o cale mincinoasă, urmând în această privință multor altora. Ca atare, doriți să vă întoarceți la poziția modestă dinainte, unde povara răspunderii era mai mică, iar ghimpii invidiei mai puțin ascuțiți.

Nu-ți clădi viitorul pe mormântul pruncilor tăi!

Spun şi nu greşesc: în timpul de faţă tinerii nu ştiu să fie prieteni. Prietenia nu reuşeşte să se coacă, deoarece totul este sfâşiat de intimitate, după care nu este nici prietenie şi nici dragoste. Mai departe, urmează iadul. Iadul pervesiunilor, al vieţii călcate în picioare. Bine ar fi dacă iadul acesta ar afecta numai o viaţă, dar la baza unui asemenea viitor stau sicriaşele pruncilor.

Lacrimile, pași către vindecarea sufletului

Plânsul duhovnicesc zugrăvește, încetul cu încetul, Chipul Mântuitorului în inimă, iar aceasta se face pecete de recunoaștere pentru îngeri.

Soţul din tinereţe al Cuvioasei Teodora de la Sihla ‒ Cuviosul Elefterie Sihastrul

Mai târziu, înţelegând că fericita Teodora s-ar fi retras la pustie în Munţii Neamţ, ieroschimonahul Elefterie a fost îndemnat de Dumnezeu să meargă pe urmele ei. Deci, ajungând la Schitul Sihăstria şi rătăcind pe la pustnicii ce se nevoiau în Munţii Sihlei, a dat şi de peştera Cuvioasei Teodora, care nu de mult se mutase la iubitul său Mire, Iisus Hristos.

Cuviosul Inochentie de la Probota – cinstit în Moldova ca un adevărat sfânt şi rugător

Ziua şi noaptea slăvea pe Dumnezeu cu neadormite rugăciuni, cu post îndelungat şi cu multe lacrimi care spală orice păcat şi îndumnezeiesc pe om. Şi atât a sporit cuviosul acesta, încât şi făcător de minuni s-a făcut. Pentru aceea tuturor le era iubit şi mulţi bolnavi se vindecau cu rugăciunile lui.

De multe ori m-am căit că am vorbit; iar că am tăcut, niciodată

Se mai spunea, că în toată vremea vietii sale, când ședea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-și șterge lacrimile care picau din ochii săi. Și auzind avva Pimen că a adormit, lăcrimând, a zis: „Fericit ești, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veșnic”. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu nepuțință a nu plânge.

Ochii – robinete ale lacrimilor de pocăință

Ce fac cei ce au fața și mâinile murdare? Deschid un robinet și lasă să curgă apă din belșug pentru a se spăla. Să le luăm exemplul: să deschidem, nu unul, ci două robinete: ochii noștri!

Inima înfrântă și smerită – jerfta bineplăcută lui Dumnezeu

Această întristare, care zdrobește inima și de multe ori stoarce lacrimi fierbinți, este socotită ca cea dintâi jetfă pe care o aduce omul pentru păcatele sale.

Păcatul este singurul rău care poate fi nimicit plângându-l

Durerea sufletului exprimată prin lacrimi simbolizează sângele care curge din rănile sufletului, răni produse de loviturile păcatului. Aici lacrimile sunt necesare ca apa pentru botez. Nu s-a întâmplat, nici nu se va întâmpla ca Dumnezeu să ierte vreun păcat fără o adevărată pocăință.

Poezie la înmormântarea părintelui Ioanichie Bălan

Plângeți voi, pâraielor, în suspin de ape, Căci doar voi mi-ați mai rămas, prieteni de aproape.

Pagini