minte

Atât e adevărul, cât e mintea adunată în rugăciune.
___   Părintele Proclu Nicău

Când îi judecăm pe alții, luăm asupra noastră poveri străine

Bine au zis Părinţii că omul nu poate afla odihnă până ce nu va sălăşlui în inima sa gândul că în lume e numai cu el cu Dumnezeu, fără a-şi îndrepta mintea spre nimic altceva, ci alipindu-se doar de El. Unul ca acesta degrab va afla odihnă şi slobozire de tirania patimilor, că s-a zis: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine, iar pe mine m-a sprijinit dreapta Ta” (Psalmi 62, 8).

E nevoie să ne rugăm cu inima

Degeaba zicem multe rugăciuni cu gura sau cu mintea, dacă nu aprofundăm, dacă nu trăim ceea ce ne rugăm.

Doamne, fă din munca mea rugăciune!

Dacă munca e făcută cu dragoste, cu gândul la Dumnezeu, nu cu gândul că asta mă încurcă să mă rog: „Of, munca asta mă împiedică să mă rog”, vei avea rugăciune şi vei avea pace, vei avea har mai mare decât mulţi care stau toată noaptea în rugăciune, dar trândăvesc în inima lor.

Mitropolitul Andrei Şaguna – Primele traduceri ale Bibliei în limba română

Limba acestei cărţi nu e făcută, ci luată chiar din gura poporului. Şi aşa traducătorul nu e decât un răsunet, nu numai al limbii, ci şi al simţirii şi, peste tot, al chipului cugetării poporului. Cu tot dreptul dar se pot numi aceste ediţii, cea dintâi Biblie - nu a românilor din Ardeal, ori din Ţara Românească, ori de aiurea - ci cea dintâi Biblie a poporului românesc întreg, cel dintâi glas obştesc cu care se roagă acest popor Părintelui din Ceruri. 

Să păzim poarta minții noastre, să nu intre păcatul!

Cel dintâi păcat al minţii a fost amăgirea de sine, iar cel de-al doilea mândria. Pironită de simţuri destinate non-existenţei, mintea a acceptat non-existenţa drept existenţă. Amăgirea de sine se uită la reflectarea lunii în lac de parcă ar fi luna adevărată şi dă buzna s-o apuce în apă.

Rugăciunea insistentă, fără descurajare, ne va dărui ce avem nevoie

Cine din voi are prieten şi va merge la miezul nopţii la el şi îi va zice: „Prietene, dă-mi împrumut trei pâini, că mi-a venit un prieten din depărtare şi nu am ce să-i pun dinainte. Şi acela va răspunde: nu-mi face osteneală, căci e târziu, m-am culcat cu copiii şi-i noapte, nu pot să-ţi dau. Şi dacă pentru prietenie nu-i va da lui, apoi măcar pentru stăruinţă îi va da lui.” Pildă ne dă Domnul ca să fim tari în credinţă şi stăruitori.

Cine rabdă aici, nu va mai suferi acolo

Nu pentru pagubele trupeşti să se descurajeze sufletul tău, nici lucrurile de nimic să-ți slăbească virtutea răbdării, ci teme-te mai ales de pagubă, dacă aceasta îţi împiedică scopul propus şi dacă simţi că te vatămă păcatele.

Din învăţăturile Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

„Cel ce vieţuieşte drept şi fără prihană, ferindu-se de plăcerea sa şi de înălţarea minţii, de s-ar ridica toate taberele diavoleşti asupra lui şi mii de ispite, va rămâne nevătămat, spun Părinţii. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie şi după sfatul său, adică în neascultare şi în voile sale, acela cade în înşelăciune. Căci sunt două pricini ale înşelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare şi sfătuire, şi a doua este înălţarea minţii, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări.”

Păzește-ți curăția minții, pentru ca postul să-ți fie de folos

„În zadar faci mii de metanii şi ţii nu ştiu câte zile de post şi alte nevoinţe mari, dacă nu-ţi păzeşti mintea. Căci zice Sfântul Isihie: «Nu avem nevoie pentru a ne mântui decât de minte trează». Iar paza minţii constă în trei lucruri: în a ne trezvi (a ne trezi cu mintea la cele ce gândim); a ne împotrivi păcatului cu mintea; apoi a chema pe «Doamne Iisuse» prin rugăciunea minţii. Căci atâta legătură are paza minţii cu rugăciunea inimii, cât au trupul şi sufletul.”

Pagini