prigoana creștinilor

Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului Traian ‒ drumul spre sfințenie

Mergând alături de cele cinci fecioare care se îngrijeau de trupurile mucenicilor, Drosida, fiica împăratului Traian a fost prinsă și întemnițată. Cele cinci fecioare fiind omorâte, iar țărâna lor făcând minuni, ea s-a rugat Domnului să ajungă lângă ele și, după ce s-a botezat singură într-un lac, i-a fost răpit sufletul în Cer.

Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița ‒ drumul spre sfințenie

Sfânta Tatiana iubea mult rugăciunea și postul, încât se asemăna unui înger și, pentru curăția și înțelepciunea ei, a fost aleasă diaconiță a Bisericii din Roma. Fiind atunci împărat Alexandru Sever, în vârstă de numai 16 ani, lăsase cârmuirea cetății în mâinile dregătorilor săi care, slujitori la idoli fiind, îi urau și îi prigoneau pe creștini, chinuindu-i și omorându-i. Așa a fost prinsă și Sfânta Tatiana, cu gândul că o vor face să se închine idolilor și să renunțe la iubirea ei pentru Dumnezeu.

Sfinții zece mucenici din Creta ‒ drumul spre sfințenie

Venind ziua judecății, ighemonul i-a mai întrebat o dată dacă vor să slujească zeilor, dar aceștia nicidecum nu ascultau porunca ighemonului, ci mai cu sârguință se bucurau de calea care avea să le aducă biruință. Chinuindu-i iarăși, pe unii spânzurându-i și strujindu-i cu unghii de fier, altora rupându-le vinele, iar pe alții rănindu-i până la oase cu pari ascuțiți, dar neizbutind să le vatăme și sufletul, ighemonul i-a condamnat la moarte.

Sfântul Ignatie, Teoforul ‒ drumul spre sfințenie

Fiind mai întâi ucenic al Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, Sfântul Ignatie a fost așezat, cu sfatul tuturor Sfinților Apostoli, episcop al Antiohiei, locul unde s-a spus mai întâi numele de creștin. În urma unei vedenii în care cetele îngerești cântau, episcopul a rânduit ca în biserică să se cânte în două cete, pe rând, acest obicei fiind apoi preluat de toate bisericile. Arhiereul, desăvârșit slujitor al Tainelor lui Hristos, a fost chemat la cununa muceniciei.

Sfinţii Bonifatie şi Aglaia ‒ drumul spre sfințenie

După o viaţă păcătoasă, în desfrânare şi beţie, Bonifatie şi Aglaia şi-au curăţat păcatele prin mucenicie şi pocăinţă.

Catacombele Sfântului Sebastian – mormântul provizoriu al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

În secolul al III-lea, catacombele au devenit cele mai importante locuri de întâlnire pentru creştini, deoarece, timp de aproape 55 de ani, aici a fost mormântul provizoriu al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Astăzi, catacombele sunt unele dintre cele mai scumpe locuri de pelerinaj ale creştinătăţii, fiind în continuare învăluite în lumina mistică a „epocii de aur”. Inscripţia scrijelită de un pelerin pe peretele unei catacombe este la fel de adevărată şi pentru cei de azi: „în acest întuneric este lumină, în aceste morminte răsună cântări”.

Sfântul Sebastian ‒ drumul spre sfințenie

Păgânii i-au aruncat trupul în groapa de gunoi, dar Sfântul s-a arătat în vedenie Luchiniei, o femeie credincioasă, şi i-a spus să îi ia trupul şi să îl îngroape în catacombe, lângă mormintele apostoleşti.

Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie – drumul spre sfințenie

Propovăduind cuvântul Domnului în multe țări, alături de Sfântul Ioan și de Sfântul Pavel, dar și singur, Sfântul Eutihie a pătimit mult din pricina celor necredincioși, fiind ucis cu sabia. Din trupul său izvora mir încă de când era viu.

Sfântul Mucenic Alban al Britaniei – drumul spre sfințenie

Primul sfânt al Britaniei, Mucenicul Alban, a trăit în secolul al III-lea și a murit ucis de sabie, din pricina prigonitorilor credinței. Odată cu moartea lui a încetat și prigoana asupra creștinilor.

Un „ratat al vieții” a devenit modelul unei lumi întregi

Să nu uităm că, adesea, singura Biblie pe care unii oameni vor avea prilejul s-o citească este chiar viața noastră de creștini care-și asumă creștinismul lor, lucrându-l în fiecare aspect al traiului de zi cu zi. Singurul Hristos cu care mulți vor face cunoștință va fi doar Acela care le va vorbi prin gura noastră sau îi va ajuta cu mâinile noastre. Poate că vom simți cum inima noastră se lasă cucerită, încet-încet, de dorința de a nu-L mai ține pe Dumnezeu aruncat într-un ungher al vieții, ci de a-L invita în casa și în inima noastră. Și vom înțelege că multe se pot negocia, dar nu și bucuria de a fi și de a rămâne, cu orice preț, ai lui Hristos.

Pagini